Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor din Cabinetul său să fie „extrem de circumspecţi” în angajarea de cheltuieli pe final de an, adăugând că orice „cheltuială nenecesară, chiar dacă e prevăzută în buget, nu trebuie efectuată”, pentru a încerca reducerea deficitului.

“Aş vrea să vă cer să fiţi extrem de circumspecţi în angajarea de cheltuieli pe final de an. Orice cheltuială nenecesară, chiar dacă ea este prevăzută în buget, nu trebuie efectuată, pentru că dorinţa mea este totuşi să încercăm să reducem la un procent cât mai mic deficitul bugetar. Ca atare, vă rog să evaluaţi cu maximă seriozitate toate cheltuielile pe care le angajaţi – sigur, Ministerul Finanţelor vă stă la dispoziţie – astfel încât să efectuăm doar acele cheltuieli necesare”, a declarat Ludovic Orban, vineri, în deschiderea şedinţei de Guvern, notează Agerpres.

Multe localităţi au primit “bani cu nemiluita” de la Guvernul Dăncilă

Premierul le-a mai atras atenţia miniştrilor să aibă grijă la localităţile care au primit bani în ultimele săptămâni ale guvernării PSD, pentru că acestea au resurse suficiente acum şi nu mai trebuie să vină să ceară iarăşi bani de la Guvern.

“Vreau să vă învederez să fiţi exigenţi în analiza cererilor ce le veţi primi. Alocările din Fondul de rezervă al Guvernului au o singură destinaţie – cheltuieli de funcţionare – salarii, plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi, salarii asistenţi personali, încălzirea şcolilor, iluminat public – şi vă cer exigenţă în evaluarea cererilor. Am primit şi eu direct cereri, mi se cer sume de bani pentru categorii de cheltuieli care nu au legătură cu cheltuielile de funcţionare. Să aveţi mare grijă!

Vreau să luaţi ca şi criteriu de evaluare şi alocările anterioare care au fost făcute din Fondul de rezervă – în ultimele săptămâni ale Guvernului Dăncilă au fost alocaţi bani cu nemiluita către diferite autorităţi locale. Dacă sunt localităţi care au primit bani, să nu mai vină să ceară bani. Dacă li s-au alocat bani anterior, resursele ar fi trebuit să fie suficiente”, a mai precizat prim-ministrul.


Te-ar putea interesa și: