Preferințele angajaților s-au schimbat. 2 candidați români din 3 aplică online când vor un job nou
Odată cu pandemia de coronavirus, preferințele angajaților din România s-au modificat și ele. Din ce în ce mai mulți candidați preferă să aplice online atunci când își caută un job nou. De asemenea, 60% își actualizează CV-ul doar când se hotărăsc să-și schimbe jobul.
În prima vară de după ridicarea restricțiilor, atât angajații, cât și angajatorii rămân activi în căutări. Cel mai recent sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs arată faptul că 65% dintre angajații români apelează la online pentru a identifica noi oportunități profesionale.
Dintre respondenți, 33% au declarat că se preocupă constant să-și mențină CV-ul la zi pentru a-și crește șansele de a fi contactați și când nu caută activ.
Cei mai mulți dintre candidați (60%) au declarat că își actualizează CV-ul doar atunci când încep să aplice pentru un nou loc de muncă, deși specialiștii în recrutare îi sfătuiesc să aibă întotdeauna CV-ul la zi, mai ales că procesul de găsire a unui job nou durează, în medie, între 3 și 6 luni, potrivit unui studiu BestJobs.
Recomandări pentru angajații care își caută un nou job
„Pentru a nu-și limita șansele de a primi oferte de la angajatori și pentru a fi cât mai conectați la piața muncii, candidații ar trebui să își mențină la zi datele din CV, în special secțiunea legată de experiența profesională pentru că aceea le poate aduce și cele mai relevante interacțiuni.
În plus, aproape jumătate dintre ei au mărturisit că și-ar schimba jobul dacă ar primi o ofertă salarială mai mare decât au în prezent, deci actualizarea CV-ului ar fi primul și cel mai simplu pas în această direcție, mai ales că pe BestJobs, ei pot fi contactați și atunci când nu își caută activ job”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Salariul, o prioritate pentru angajații din România
Înainte de a merge la interviu pentru un nou job, aplicanții se interesează, în principal, dacă nivelul salarial este în acord cu piața (65%) și unde este locația biroului atunci când activitatea se desfășoară de la sediu (53%). În cadrul interviului, 75% din angajați și-ar dori să afle mai multe informații despre rolul lor în echipă, în eventualitatea angajării, în timp ce alții vor să știe salariul (71%) sau ce conține pachetul de beneficii extra-salariale (51%).
62% din participanții la sondajul realizat de platforma de recrutare BestJobs apreciază anunțurile care conțin informații privind salariul deoarece consideră că eficientizează procesul de recrutare, pentru că vor aplica preponderent candidații dispuși să accepte salariul respectiv.
Alte avantaje ale publicării salariului în anunțul de angajare sunt normalizarea discuțiilor despre salariu și despre bani (48%) și evaluarea mai clară a pieței în momentul în care este necesară o schimbare de job – tot 48%.
Sondajul a fost efectuat în perioada iunie – iulie pe un eșantion de 1.392 utilizatori de internet din România.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





