Ponta, despre fuziunea cu ALDE: Ne vom bate cu USR pentru locul trei
Liderul Pro România consideră cu fuziunea cu ALDE este una benefică pentru partid și acest lucru va permite un eventual loc trei după PSD și PNL.
Victor Ponta consideră că este greu să te bați cu PSD și PNL, pentru că nu pot fi învinse din punct de vedere al structurilor politice. Pe de altă parte, acesta crede că în urma fuziunii cu ALDE, Pro România poate să devină al treilea partid în județele în care până acum nu avea suficiente forțe.
De asemenea, liderul Pro România a motivat și această decizie de fuziune cu cei de la ALDE.
„Din două motive foarte pragmatice – unu acela că și domnul Tăriceanu, și eu, și cei de la Pro România, și cei de la ALDE am fost singurii în 2020 care n-am votat Guvernul Orban. PSD a votat Guvernul Orban, nici nu trecea Guvernul Orban în martie dacă nu îl vota PSD. Ne-am împotrivit la multe din legile greșite, din punctul meu de vedere, propuse de președinte și de premier.
Împreună putem să avem mai mult succes în bătălia la nivel central. La nivel local, evident că în fața celor două partide mari, PSD și PNL, nu avem suficiente structuri. S-a văzut chestia aceasta la locale. În multe județe, în unele am intrat noi în Consiliul Județean, ALDE n-a intrat, dar în majoritatea județelor dacă adunai voturile Pro România cu ALDE, eram al treilea partid. De ce să le disipăm aceste lucruri dacă avem aceleași obiective? Să ne luptăm cu PNL, USR și să ne apărăm de PSD. E o luptă un pic asimetrică”, a spus Victor Ponta la B1TV.
Ponta: Fuziunea cu ALDE ajută Pro România
În ceea ce privește fuziunea și care partid este mai avantajat de aceasta, ALDE sau Pro România, Victor Ponta a spus că nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi ajutat partidul său.
„Eu cred că venirea unor oameni și a unor structuri politice ajută Pro România, altfel nu făceam fuziunea. Până la urmă, în politică, trebuie să câștigi ceva dintr-un gest politic și, da, cred că ajută”, consideră Ponta.
Acesta mai spune că avansul pe care îl avea Pro România față de ALDE la nivel de scor nu contează. Ce este important, în opinia lui Victor Ponta, este ca cei care au votat ALDE să voteze Pro România. De asemenea, în zonele unde nu există suficiente forțe noi, împreună să reușească să ajungă al treilea partid, după PSD și PNL.
„Da, dar nu mai contează lucrul acesta. Contează ca cei care au votat ALDE să voteze Pro România și contează ca în multe județe, unde nu avem suficiente forțe noi, cei de la Pro România, cu cei de la ALDE să fim al treilea partid. Nu poți să bați la structuri politice PSD și PNL. Până la urmă, 30 de ani și-au făcut structuri. E foarte greu, la locale foarte greu, la parlamentare totuși dificil, dar, da, ne batem cu USR pentru locul 3”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.