Poliţişti de la DGPMB – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi dimineaţa, patru mandate de percheziţie domiciliară. Ele au loc în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (mai multe acte materiale). În plus, e vorba și de tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.

Potrivit unui comunicat de presă, în fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că trei bărbaţi, în noaptea de 21 februarie, au pătruns în incinta unei case de pariuri. Aceasta se afla în Sectorul 6. Aici, după dezarmarea sistemului de alarmă, ar fi sustras un seif, în care se aflau peste 5.000 de lei şi un card bancar.

Anterior, în luna decembrie a anului trecut, aceiaşi bărbaţi ar fi pătruns în sediul unei societăţi comerciale, din Sectorul 4. De aici ar fi sustras un seif în care se aflau peste 67.000 euro şi 15.000 lei.

Persoanele urmează să fie audiate la sediul Serviciului Investigaţii Criminale.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Poliția a făcut prăpăd și cu o zi în urmă

Alte percheziții au avut loc și în Bucureşti şi în mai multe județe din țară. E vorba de Giurgiu, Ilfov, Argeş, Călăraşi, Dolj şi Dâmboviţa. Cei care sunt verificați sunt cei care comercializează tutun prin intermediul anunţurilor online. În acest moment sunt vizate 20 de persoane. Ele sunt vizate fiind bănuite că achiziţionau tutun foi din Bulgaria şi zona de sud a României. Prelucau apoi produsul în instalaţii ilegale. De la cinci oficii poştale şi o firmă de curierat se vor ridica documente.

”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Giurgiu, Ilfov, Argeş, Călăraşi, Dolj, Dâmboviţa şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 32 de mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile unor persoane bănuite că se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de tutun de fumat, deţinut în afara antrepozitului fiscal”, a transmis, miercuri, IPJ Giurgiu.