Polițiștii au dat amenzi fără milă. Peste 50.000 de sancțiuni în doar o săptămână

„În perioada 22 – 28 martie, la nivel naţional, poliţiştii de la Rutieră au acţionat în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

În urma activităţilor desfăşurate în teren, poliţiştii de la Rutieră, împreună cu poliţiştii de ordine publică, au aplicat 50.930 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 42.998 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) într-un comunicat.

Au fost aplicate 14.425 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 3.176 de sancţiuni pentru abaterile săvârşite de pietoni, 1.669 pentru abaterile săvârşite de biciclişti, 751 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 580 pentru abateri săvârşite de căruţaşi.

Totodată, au fost aplicate 526 de amenzi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 360 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 330 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, precum şi 21.181 alte sancţiuni.

Peste 4.000 de permise au fost reținute

De menționat este și că au fost reţinute 4.545 de permise de conducere şi au fost retrase 1.418 certificate de înmatriculare, conform IGPR.

„Din totalul permiselor de conducere reţinute, 1.829 au fost reţinute pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 751 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 526 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 360 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 330 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 749 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce”, este scris în comunicatul respectiv.

Oamenii legii au constatat şi 625 de infracţiuni, dintre care 532 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, respectiv 207 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 187 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 45 pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 40 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe, 27 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, 26 pentru infracţiuni la regimul rutier, precum şi 93 de infracţiuni de altă natură.

Sursă foto: INQUAM Photos, Adel Al-Haddad