Trei bărbaţi au fost puşi sub control judiciar de către procurori, pentru o perioadă de 60 de zile, în dosarul privind fapte de evaziune fiscală săvârşite în forma sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor prin evidenţierea contabilă şi declararea de cheltuieli fictive în domeniul construcţiilor, cu un prejudiciu la bugetul de stat de 2,7 milioane de lei.

Au fost impuse şi măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi sume de bani, mai precizează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB): “De asemenea, în vederea recuperării prejudiciului au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile şi părţilor sociale deţinute de persoanele suspecte în mai multe societăţi comerciale, precum şi a sumei de 1.700.000 de lei.”

Cum s-ar fi desfăşurat ilegalităţile?

În perioada 2012-2013, reprezentanţii unei societăţi comerciale ar fi înregistrat în contabilitate şi ulterior ar fi declarat la organele fiscale achiziţii fictive de bunuri în valoare de peste 8.420.000 de lei de la o trei firme cu comportament de tip “fantomă”.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 2,7 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, iar suma supusă procesului de spălare a banilor este de aproximativ 7 milioane de lei, precizează anchetatorii.

Percheziţii domiciliare efectuate miercuri în Bucureşti şi judeţul Ilfov

Poliţişti din cadrul DGPMB – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare, miercuri, şase mandate de percheziţie domiciliară la adrese din Capitală şi judeţul Ilfov, precum şi mandate de aducere pe numele persoanelor suspecte, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, este vorba despre continuarea cercetărilor într-un dosar privind fapte de evaziune fiscală săvârşite în forma sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor prin evidenţierea contabilă şi declararea de cheltuieli fictive în domeniul construcţiilor.

Sursa foto: INQUAM Photos, Cornel Putan