Convorbirile politice au eșuat! Ucraina se pregătește de război. În locul unei detensionări, situația devine și mai gravă.

Convorbirile consilierilor politici ai liderilor țărilor care fac parte din „formatul normand” (Rusia, Ucraina, Franța și Germania), desfășurate pe 19 aprilie, au eșuat.

Părțile nu au reușit să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește măsuri concrete de încetare a escaladării situației.

Convorbirile politice au eșuat! Rușii acuză Kievul de obstrucționarea discuțiilor

Negociatorii ruși au acuzat Kievul de acest lucru. Între timp, partea ucraineană ridică miza: fracțiunea parlamentară a partidului pro-prezidențial „Slujitorul poporului” propune ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia, și, de asemenea, cere să se facă apel la SUA și Marea Britanie să trimită în sprijinul Ucrainei contingente militare.

O sursă din delegația rusă apropiată de convorbiri a anunțat publicația rusă „Kommersant” că video-conferința consilierilor liderilor țărilor membre ale „formatului normand” a eșuat.

După cum a declarat acesta, adjunctul șefului administrației de la Kremlin, Dmitri Kozak, șeful Biroului președintelui Ucrainei, Andrei Iermak, precum și consilierii cancelarului Germaniei și președintelui Franței, Jan Hecker și Emmanuel Bonn, nu au putut cădea de acord în ceea ce privește măsurile concrete de reducere a escaladării pe linia de contact din Donbas.

Sursa publicației ruse amintite mai sus a acuzat de acest lucru partea ucrainean și indirect pe negociatorii din partea Germaniei și Franței.

Respectarea armistițiului, lipsa unui acord

Partea rusă a propus ca în primul rând să fie discutată secțiunea referitoare la respectarea armistițiului. În cele din urmă părțile au rămas blocate în această problemă și deja nu au putut merge mai departe, deși discuția a durat mai mult de trei ore.

Moscova a pregătit pentru întâlnire niște „propuneri concrete” pentru încetarea escaladării situației, precum și măsuri pentru tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de încălcarea armistițiului.

Propunerile, a spus sursa publicației ruse, „s-a lovit de obstrucție din partea Ucrainei”. „În loc de soluții concrete, reprezentanții Germaniei și Franței au propus o declarație politică declarativă fără adresă privind angajamentul pentru regimul de încetare a focului în stilul, după cum s-a exprimat Kozak, „noi suntem pentru tott ce e bine și împotriva a tot ce este rău”, a remarcat sursa publicației „Kommersant„.

Partea rusă, a adăugat acesta, consideră că Kievul, Berlinul și Parisul încearcă „să imite și să întârzie în continuare procesul de negocieri, chiar și cu prețul victimelor și a distrugerilor de pe ambele linii frontale”.

Situația se vede diferit la Kiev

Însă Kievul a avut o altă părere în legătură cu convorbirile desfășurate. Aceasta a fost dată publicității pe Facebook de delegația ucraineană la Grupul de Contact Trilateral pentru soluționarea situației în estul Ucrainei.

„Membrii ‘formatului normand’ au confirmat angajamentul față de regimul de tăcere și, de asemenea, „au discutat pașii practici, necesari pentru instituirea” unui astfel de regim:

„Chiar a fost făcută propunerea interesantă privind organizarea următoarei întâlniri a consilierilor politici direct pe linia de demarcație, pentru ca hotărârile necesare să fie luate în condiții concrete”.

În declarație se mai spune că hotărârile concrete privind controlul asupra respectării armistițiului se preconizează să fie discutate pe 20 aprilie, în cadrul unei ședinței subgrupului pentru securitate al Grupului de Contact Trilateral.

Ulterior a apărut comentariul Biroului președintelui Ucrainei, care și el este, de asemenea, foarte diferit ca ton față de aprecierile făcute de negociatorii ruși.

Contextul politic nu promite încetarea escaladării situației

În comentariul părții ucrainene se arată că partea germană a propus să se convină asupra apelului făcut de consilierii politici ai liderilor „cvadrilateralului normand” referitor la faptul că „ei salută angajamentul reînnoit pentru măsurile suplimentare de consolidare a regimului de încetare a focului din 27 Iulie 2020” și, de asemenea, fac apel la Grupul de Contact Trilateral „să lucreze la un mecanism de coordonare a reacției la încălcarea regimului de încetare a focului”.

Andrei Iermak, se arată în declarația Biroului președintelui ucrainean, a susținut adoptarea unui asemenea apel, informând negociatorii că Kievul „are multe propuneri de perfecționare a funcționării regimului de încetare a focului, de exemplu în ceea ce privește responsabilitatea mai strictă pentru tirurile lunetiștilor”.

Partea ucraineană intenționează să prezinte propunerile în viitorul apropiat.

Între timp, contextul politic nu promite încetarea escaladării situației. În seara zilei de 19 aprilie, Elizaveta Boguțkaia, deputat din partea Partidului de guvernământ „Slujitorul poporului”, a publicat pe Facebook, în numele fracțiunii sale parlamentare, o declarație foarte dură în care cerea ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia.

Deputații sunt de părere că acțiunile Moscovei ar trebui percepute de Kiev ca pregătiri pentru extinderea agresiunii armate.

Ucraina cere sprijin NATO

În acest sens, parlamentarii au făcut apel la președintele Volodimir Zelenski și la comandantul Forțelor Armate, Ruslan Homceak, cu o listă de cerințe.

Se propune, în primul rând, să se rupă relațiile diplomatice cu Rusia, în al doilea rând, să se introducă în Rada Supremă un proiect de lege privind apărarea teritorială, în al treilea rând, să fie chemați rezerviștii și să se înceapă aucțiunile de mobilizare în țară, și, în al patrulea rând, să se facă apel la Marea Britanie și la SUA să trimită în Ucraina contingente militare, iar țărilor membre NATO să li se ceară să desfășoare temporar pe teritoriul ucrainean subunități de rachete anti-navă subunități ale apărării anti-aeriene și anti-rachetă, precum și să trimită nave de război.

Mai mult decât atât, deputații din partea „Slujitorului poporului” au făcut apel la oamenii de afaceri ucraineni care-și desfășoară activitatea în Rusia să-și lichideze afacerile și să se întoarcă în patria lor, iar la Guvernul Ucrainei – să elaboreze și să aprobe un plan complex de înlocuire a produselor și serviciilor importate din Federația Rusă.

Sursa foto: Dreamstime.