În perioada aceasta se împlinesc 29 de ani de când eu și familia mea ne-am găsit adăpost într-o tabără de refugiați improvizată din orașul bosniac Zenica, la nici două luni după ce fugisem din orașul meu natal, Jajce, din centrul Bosniei. După ce armata Republicii Srpska cucerise Jajce, ne-am alăturat celorlalte mii de civili care-și părăseau locuințele fără a ști dacă aveau să se mai întoarcă vreodată.

La începutul războiului aveam doar un an, prea mic pentru a fi conștient de ce se întâmpla în jur. Astăzi am crescut suficient pentru a înțelege modul în care populiști însetați de putere se folosesc de cuvinte și acțiuni similar de periculoase cu ale naționaliștilor sârbi de la începutul anilor ’90.

După luni în care a blocat deliberat funcționarea instituțiilor naționale ale Bosniei, Milorad Dodik, conducătorul sârbilor bosniaci și membrul sârb al președinției tripartite a Bosniei, ia măsuri concrete pentru înființarea unor instituții paralele care ar duce la dezmembrarea țării și poate chiar la un război, se arată în materialul publicat de site-ul Haaretz din Israel.

Insistența lui Dodik pentru o secesiune a Republicii Srpska n-a fost nicicând mai tangibilă. Pe 10 decembrie, Adunarea Națională a Republicii a votat retragerea ei din armata bosniacă, din serviciile secrete și din sistemele fiscal și judiciar. Aceste acțiuni secesioniste nu au primit un răspuns adecvat nici de la instituțiile judiciare de resort, nici de la Înaltul Reprezentant internațional, care deține un mandat și puteri executive pentru implementarea și protejarea Acordului de Pace de la Dayton.

Nu atât incitarea la război a lui Dodik îl neliniștește pe cetățeanul de rând, cât îl îngrijorează tăcerea, aprobarea tacită sau chiar susținerea venite din partea unor state UE. Unul dintre cei mai înverșunați susținători ai lui Dodik și ai planurilor lui iredentiste este Ungaria, cu premierul ei de dreapta, Viktor Orbán.

Orbán a comentat săptămâna trecută, referindu-se la extinderea UE, că „provocarea în cazul Bosniei este cum să integrezi o țară cu 2 milioane de musulmani”, continuând apoi prin a se întreba cum va reuși Europa să gestioneze riscul de securitate reprezentat de un stat cu atât de mulți musulmani.

Declarația lui atât de încărcată de prejudecăți a provocat o reacție adversă – dar numai în Bosnia și Herțegovina, unde musulmanii bosniaci (îi voi numi în continuare doar „bosniaci”) își amintesc același gen de retorică islamofobă folosită în urmă cu 30 de ani de naționaliștii sârbi în ajunul războiului.

Membrul bosniac al președinției tripartite, Šefik Daferovic, a calificat declarația anti-musulmană a lui Orbán drept „rușinoasă și necioplită”, observând că nu musulmanii reprezintă o problemă pentru Europa, ci oamenii precum Orbán și „ideologiile lor radicale, xenofobe și rasiste”.

Fostul ministru de externe al Croației, Vesna Pusic, i-a dat o replică dură lui Orbán, subliniind că „musulmanii bosniaci sunt europeni integrați și dovada vie că și islamul e o religie europeană”. Marele muftiu al Bosniei, Husein Kavazovic, a comentat că vorbele lui Orbán constituie o problemă nu numai pentru bosniaci, ci pentru întreaga Europă: ideologii xenofobe și rasiste similare au dus în trecut la Holocaust și la alte crime oribile.

La aceeași conferință de presă Orbán a mai pus paie pe foc anunțând că Ungaria va bloca orice potențială sancțiune UE contra lui Dodik pentru acțiunile lui separatiste și că Budapesta va acorda un ajutor de 100 de milioane de euro Republicii Srpska. Astfel de acțiuni subminează explicit eforturile altor țări UE de a-l sancționa pe Dodik, în speranța că astfel își va inhiba pornirile secesioniste.

Rolul sinistru al Ungariei în destabilizarea Bosniei nu se oprește aici. În aceeași zi cu declarațiile inflamatoare ale lui Orbán un raport UE scurs în presă a dezvăluit că comisarul UE responsabil [cu extinderea și, implicit, – n.red.] pentru Bosnia, Olivér Várhelyi – una dintre numirile făcute pe sprânceană de Orbán – acționa efectiv în cârdășie cu Dodik.

Pentru mulți observatori ai Bosniei documentele ajunse în presă reprezintă o dovadă nu numai că Várhelyi are o poziție de conciliatorism față de sârbii bosniaci naționaliști, ci că a uneltit clar alături de liderul autoritar Dodik la dezmembrarea țării. Astfel de știri îi traumatizează din nou pe oamenii de rând din Bosnia și Herțegovina, inclusiv pe mama mea, care acum rememorează frecvent anii de dinaintea sângerosului război bosniac.

La Jajce ne-am întors în 1997. Săptămâna aceasta, uitându-se la știri, mama m-a întrebat de mai multe ori dacă va începe curând un alt război.

Acum trei decenii, îmi amintește ea mereu, oamenii din Jajce nu credeau că va fi război, nici măcar în momentul în care Armata Națională Iugoslavă începuse să sape tranșee în jurul orașului. Ei așezau practic covorul roșu pentru agresorii separatiști din armata Republicii Srpska, în însuși locul în care a fost fondată Iugoslavia în 1943 [în varianta socialistă cu șase state – n.red.].

Un an mai târziu soldații sârbi ne asediau orașul multietnic, omorând civili nevinovați și distrugând moschei și catedrale catolice. Soldații Republicii Srpska au bombardat convoaiele de refugiați care părăseau orașul, își amintește mama mea.

Milorad Dodik și susținătorii săi sapă astăzi tranșee politice ofensive, punându-se bine cu populiștii de dreapta din Europa și făcând planuri pentru reînființarea aceleiași Armate a Republicii Srpska care nu numai că m-a transformat pe mine și familia mea în refugiați, dar a comis și cea mai gravă atrocitate din Europa din epoca postbelică, genocidul de la Srebrenica.

E prima oară când mă simt neliniștit în privința viitorului Bosniei și Herțegovinei. A căuta în străinătate salvarea ori fie și alianțe doar e o speranță tot mai deșartă: oficiali UE sunt mână în mână cu Dodik, șefi de state UE sabotează pârghiile de influență care-l pot afecta, diplomați americani impotenți încearcă să improvizeze soluții de moment.

Lucrul de care Bosnia are nevoie cu disperare este o abordarea mai serioasă și comună UE-SUA, bazată pe valorile care au făcut din apartenența la UE un țel atât de râvnit, pe sancțiuni contra lui Dodik și pe suplimentarea trupelor internaționale de pace pentru a descuraja violența.

Dacă Bosnia are nevoie de acest lucru imediat, și UE are nevoie de el. Ea nu le poate permite iliberalismului și politicilor urii să obțină un cap de pod permanent pe continent, de unde să-și răspândească otrava și mai departe.

De fiecare dată când mama mă întreabă dacă va fi din nou război, nu-i spun chiar ce cred cu adevărat. Nici nu vreau să mă gândesc cum aș putea să-i spun că am putea fi nevoiți să fugim din nou. Dorința mea de Anul Nou este să nu mai petrec nici un An Nou într-o tabără de refugiați, așa cum am făcut-o acum 29 de ani. Aici, în Bosnia, noi știm că pacea nu poate fi considerată niciodată un lucru dat.

Samir Beharic este absolvent al Universităților din Sarajevo, Viena și Leipzig, cercetător la The Balkan Forum și membru al German Marshall Fund of the United States.