„Există aproape 200.000 de beneficiari ai măsurii pe care am adoptat-o, de amânare a ratelor la bănci până la data de 31 decembrie. Aceşti 200.000 de beneficiari sunt doar cei care au beneficiat de ordonanţa de urgenţă emisă de guvern, pentru că, înainte de adoptarea actului normativ, mai multe bănci au luat decizia de amânare a plăţilor înainte de intrarea în vigoare a actului normativ. În realitate, numărul beneficiarilor, persoane fizice şi persoane juridice, care au fost subiectul acestei măsuri de amânare a ratelor la credit, a fost mult mai mare, iar suma totală a ratelor pe care trebuiau să le plătească este cifrată la 4,6 miliarde de lei”, a spus premierul în debutul şedinţei de Guvern.

Decontarea concediilor medicale

În ceea ce privește decontarea concediilor medicale, Ludovic Orban a adăugat şi că a fost atins „un record absolut”. Astfel, în luna mai Guvernul a decontat concedii medicale în valoare de peste 600 de milioane lei.

„Decontarea medie pe 2019 a concediilor medicale, până am venit noi la putere, până în 4 noiembrie, pe lunile anterioare venirii noastre la la putere, decontarea medie a fost de sub 100 de milioane pe lună, iar noi în luna mai, în criză, noi am decontat concedii medicale în valoare de peste 600 de milioane. Ce înseamnă aceşti bani? Înseamnă bani care se întorc la companiile care au plătit concediile medicale, înseamnă asigurarea de lichidităţi în aceste companii, iar asigurarea de lichidităţi în aceste companii – care a fost un obiectiv pe care l-am urmărit sistematic prin toate măsurile pe care le-am adoptat – a venit în sprijinul companiilor, să-şi menţină capitalul de lucru, să păstreze o activitate la un nivel cât de cât acceptabil şi mai ales să păstreze angajaţii, astfel încât să reducem la maximum numărul celor care rămân fără un loc de muncă”, a precizat Orban.

Sursă foto: INQUAM Octav Ganea