Vineri au avut loc opt percheziții domiciliare la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale de comisionariat vamal, precum și la domiciliile administratorilor societăților aflate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Constanța.

Acțiunea procurorilor DIICOT și a ofițerilor de poliție judiciară a vizat un grup de persoane, care în luna aprilie a anului 2019, au redirecționat și confirmat fictiv o operațiune de tranzit vamal ce viza un transport de țigări (2 containere) expediat dintr-un stat non-UE cu destinația Port Constanța.

Aceștia s-au folosit de numele de utilizator și parola alocate unui lucrător vamal pentru accesul la aplicația informatică privind tranzitul de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene. Țigările au intrat pe teritoriul Uniunii Europene și au fost comercializate ilicit, fără a fi plătite taxe vamale, accize și T.V.A. aferent.

Se fac în continuare cercetări în acest caz cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal într-un sistem informatic și contrabandă.