Patru cetăţeni români sunt investigaţi de poliţie în Italia şi riscă o pedeapsă cu închisoarea, după ce au tăiat un porc în curtea casei în care locuiau, deşi legislaţia din Italia prevede respectarea unor norme stricte în asemenea cazuri.

Pe români îi așteaptă o pedeapsă între şase luni şi un an de închisoare şi o amendă de până la 150.000 de euro, conform legislației italiene.

Cei doi poliţişti care s-au prezentat la faţa locului au alertat Autoritatea Locală Sanitară, care a confirmat că animalul a fost ucis fără a fi respectate legile sanitare şi cele privind protecţia animalelor.

Autorităţile au descoperit ulterior că porcul a fost de romani cumpărat de la o fermă autorizată şi cercetează acum modul în care acesta a fost cumpărat şi transportat.

Autorităţile italiene au fost alertate de vecinii românilor, care au auzit zgomotele puternice făcute de animal în momentul sacrificării. Incidentul a avut loc în zona Lavinio din oraşul Anzio, situat în apropiere de Roma, relatează cotidianul Il Messaggero, citat de Mediafax..

Cei patru români, cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani, sunt acuzaţi că nu au respectat normele de igienă şi siguranţă, precum şi că animalul a fost ucis în mod abuziv, fără a fi iniţial asomat, operaţiune care ar fi împiedicat suferinţa porcului. Pe lângă cei patru români este cercetat şi un cetăţean italian.