Comuna Deveselu din judeţul Olt se pregăteşte din nou de alegeri locale, după ce, anul trecut, această localitate a devenit celebră în toată ţara şi chiar şi în străinătate, oamenii votând drept primar un candidat care încetase din viaţă din cauza COVID-19.

Angajaţii Primăriei Deveselu îl regretă enorm pe fostul edil

Luni, 17 mai, începe campania electorală în Deveselu, însă oamenii nu ştiu cine va candida. Cu toţii îl regretă însă pe fostul primar, iar unii angajaţi ai primăriei mai au şi acum tablouri cu acesta în birouri, relatează digi24.ro.

-Încă îl mai păstraţi!

-Da!

-Vă mai gândiţi la domnul primar?

-Da, de ce să nu-l păstrăm?

-V-ați mai gândit la dumnealui?

-Întotdeauna ne gândim că nu e bine ce s-a întâmplat.

Confuzie totală privind candidaţii

Angajaţii Primăriei Deveselu nu sunt foarte lămuriţi cine va candida pentru postul de primar în comună, pe lângă actualul viceprimar, care i-a luat locul regretatului Ion Aliman, ce a câştigat al treilea mandat, deşi murise în spital.

-Abia aștept să fie odată ca să vedem ce se va întâmpla.

-Ați aflat? Pe lângă domnul vice mai candidează și alții?

-Nu știu încă. Până nu depun candidaturile nu se ştie cine e. Zvonuri sunt întotdeauna.

Nicolae Dobre, viceprimarul din Deveselu, este văr cu edilul mort. El spune că va candida pentru a deveni primarul comunei, însă nici el nu ştie dacă va avea sau nu concurenţă: “Eu știu că oamenii mă stimează, mă respectă şi sunt alături de mine!”

Ce spun oamenii de rând din Deveselu?

Nici oamenilor din Deveselu nu le este mai clar cine va intra în această campanie electorală şi se va lupta pentru funcţia de primar.

-Cu cine aţi votat data trecută?

-Cu fostul primar.

-Păi de ce, că era mort!

-Mi-a părut rău că a făcut multe în comună şi de asta.

*****

-Nu ştim nimic. Nu mă întrebaţi că sunt femeie bătrână.

-Păi şi mata nu votezi?

-Nu am auzit…ce să vă zic! Votez dacă e, dar nu ştiu pe cine.

-Şi data trecută cu cine aţi votat?

-Cu mortul!

-Cum cu mortul?

-Păi dacă aşa a venit…

-Cine a venit?

-A venit pe aici prin sat.

*****

-Suntem pregătiţi! Nu am văzut lista de candidaţi şi nu ştim cu cine vom merge.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea