Cotel ar urma să fie angajată la Agenția Națională a Medicamentului, conform unor surse citate de g4media.ro.

Președintele ANM, Marius Șișu, alt apropiat al lui Vâlcov, ar fi se pare de acord cu detașarea Adrianei Cotel de la firma SC Perfect Balance SRL din Craiova pe postul de șef Serviciu raportare și monitorizare. Firma este controlată de Mihaela Triculescu, fostă șefă a ANAF propulsată în funcție tot de Darius Vîlcov.

Adriana Cotel a făcut cerere de detașare la ANM imediat după ce a fost dată afară de la șefia Institutului Fundeni de către ministrul Sănătății. Cotel a fost numită la Fundeni de fostul ministru PSD, Sorina Pintea, chiar în ultimele zile de mandat.

Conform celor descoperite de Recorder, Adriana Cotel a avut o ascensiune nu numai în ceea ce privește funcțiile din diversele instituții ale statului dar și în ceea ce privește partea academică. Aceasta a reușit, în doar 3 ani de zile, licențiată în Psihologie, masterandă, doctorand, asistent universitar și psiholog cu triplă specializare.


Te-ar putea interesa și: