Producătorii români de vase sub presiune s-au unit într-o asociație care să le susțină interesele în fața autorităților și partenerilor, încep din luna ianuarie a acestui an. Acum, au avut și prima adunare generală, ocazie cu care și-au ales conducerea, s-au prezentat în fața potențialilor parteneri și făcut și o listă lungă cu provocările pe care le au de depășit.

Cu acronimul ARPE, Asociația Română pentru Echipamente sub Presiune reunește mare parte din industria locală de profil, având ca membri fondatori Walter Tosto WTB( fostul FECNE IMGB – producător de cazane de mari), Boscolo&Partners Consulting SRL(companie internațională de consultanță).

Directorul Walter Tosto este Luca Tosto. Membri cu drepturi depline sunt Comes Săvinești, Uzuc Ploiești, Tecnoservice București, Metalica București, Biotechik Sibiu, Alp Access Ploiești SRL, Darvari Mechanical Engineering. În plus, ARPE are și membri susținători, în total Asociația fiind compusă din circa 20 de firme din industria locală.

Conducerea executivă a ARPE este formată din Lucian Rusu – președinte(director al Walter Tosto) și Cătălin Minea, secretar general.

Pentru ARPE, provocarea cea mare este, mai întâi, să supraviețuiască. Așa cum spune președintele Rusu, contextul de piață este deosebit de dificil, în condițiile în care industria locală de profil a pierdut mare parte din capacitățile de dinainte de 89%, forța de muncă disponibilă este cvasinexistentă iar proiectele majore, care să aibă și finanțare lipsesc. Astfel, producătorii de echipamente sub presiune se descurcă și ei cum pot, țintind mai ales piața externă. Așa face, spre exemplu, Walter Tosto, care are contracte cu livrare în Rusia care acoperă mare parte din capacități.

Există speranțe și din intern. Ba chiar mai mult decât speranțe, pentru că sunt investiții bugetate ale Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, după cum spune Rodin Traicu, președinte – secretar de stat al Comisiei Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Oficialul se referă la refurbishment-ul(revizie general, cu înlocuire de echipamente) în care va intra Unitatea 1 și care trebuie finalizat până în 2024. Costul total estimat: 1,5 miliarde de dolari iar producătorii de vase sub presiune pot prinde o “felie” mare din acest “tort”.

 

“O componentă importantă va avea industria românească, la acest refurbishment. Ca să nu mai vorbim de cele 6 miliarde(euro) din construcția reactoarelor 3 și 4. Oricine va fi antreprenor general, industria locală tot va avea o componentă importantă. Trebuie să fiți autorizați CNCAN, dacă vreți să participați la aceste investiții”, a spus Traicu, invitat fiind la prima adunare generală a ARPE. Autorizarea se face contra-cost, a continuat acesta, răspunzând unei cerere de precizare din partea unui invitat.

 

Luca Tosto, președintele Walter Tosto, unul dintre investitorii care au dat iar viață unei părți din platforma IMGB.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni, a felicitat producătorii roâni pentru asociere și a menționat că o oportunitate “imensă” pentru industrie o reprezintă procentul de 2% din PIB alocat Apărării. Pârvan a arătat că sunt multe echipamente pretabile a fi achiziționate de Armată care să fie fabricate în uzinele românești. O altă oportunitate: cuve de mari dimensiuni pentru transportul gazului lichefiat, având în vedere bătălia mondială pentru impunerea GNL, transportat în metaniere de mari dimensiuni, ca alternativă la gazul de conductă.

Reînvie petrochimia românească

Tudor Găurean este fost director al RAFO Onești , iar acum se luptă pentru a începe un proeict care să reînvie petrochimia românească de pe platforma Borzești, cu Rafo, Uton, Carom. El a precizat că dacă va găsi sprijin la autorități pentru proiectul petrochimiei din Moldova, atunci categoric va fi foarte mult de lucru și pentru industria locală a echipamentelor sub presiune.

Între timp, chimie și petrochimie în România se face la Oltchim. O parte din fabrica vâlceană va trece la Chimcoplex Borzești, după ce societatea controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza va achita circa 100 de milioane de euro, pe lângă cele 50 de milioane de euro care au fost deja depuși ca garanție.Dacă se va finaliza tranzacția și Oltchim va renaște, o ală mare oportunitate apare pentru vasele sub presiune.

Invitat special al Adunării ARPE a fost Ioan Avram, “părintele” industriei românești, 20 de ani ministru al Industriilor în perioada comunistă. Dincolo de o comparație dureroasă între ceea ce însemna industria atunci și acum, Avram a dat și speranță producătorilor români spunând că “’românii au știut și știu să facă industrie. Dacă și statul va da o mână de ajutor, derulând programe și strategii naționale care să vizeze industria, atunci există viitor. Cheia este axarea pe produse complexe, cu valoare adăugată mare. Pentru celelalte, concurența este acerbă, din Asia”.

ARPE, dincolo de a reuni ei mai importanți jucători locali din industria vaselor sub presiune, se bazează și pe o colaborare inter-industrială, cu celelalte ramuri, dar și cu facultăți de profil, unde cresc viitorii industriași – principalul activ al fabricilor, dincolo de utilaje și echipamente.

Te-ar putea interesa și: