Producătorii autohtoni mai au la dispoziţie un an pentru a-şi eficientiza activităţile. Marile unităţi siderurgice româneşti sunt obligate să ajungă la acelaşi nivel de eficienţă cu cel al competitorilor europeni. Combinatele care nu vor trece testul viabilităţii, conform „reţetei“ CE, vor fi obligate să returneze ajutoarele de stat.

Singurul combinat siderurgic care a reuşit să atingă performanţele unei producţii în condiţii de eficienţă similare cu cele ale unităţilor siderurgice de pe piaţa europeană este ArcelorMittal Galaţi. Aşa a reieşit din cel mai recent raport de monitorizare, realizat de Direcţia Generală de Politică Industrială (DGPI) din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), privind stadiul procesului de restructurare a combinatelor siderurgice care au beneficiat de ajutoare de stat. „Combinatul de la Galaţi este viabil conform criteriilor europene economico-financiare. Putem spune că această unitate şi-a atins ţelul propus prin strategia de restructurare“, declară pentru Capital Petru Ianc, director general al Direcţiei Generale de Politică Industrială din MEF.

Monitorizarea semestrială realizată de MEF se referă la şase combinate siderurgice integrate, care au primit ajutoare de stat în perioada 1993-2004, în valoare totală de 4,99 miliarde lei (peste 1,5 miliarde de dolari). Este vorba de combinatele de la Galaţi, Hunedoara, Reşiţa, Câmpia Turzii, Târgovişte şi Călăraşi, care asigură 95% din cifra de afaceri a sectorului. Conform angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare, începând cu data de 31 decembrie 2004, orice ajutor de stat către siderurgie a fost sistat. Ajutoarele de stat acordate până la acea dată unităţilor siderurgice au fost acceptate de Comisia Europeană cu condiţia ca aceste societăţi să aplice programe de restructurare care să le asigure viabilitatea economico-financiară. Perioada de restructurare este prevăzut a se încheia la finele anului 2008, când toate unităţile vor trebui să atingă performanţele cerute de CE, în aşa fel încât să poată concura de pe poziţii egale cu marile companii siderurgice europene. Miza este covârşitoare, neatingerea indicatorilor de performanţă aducând societăţile în situaţia de a fi obligate să returneze ajutorul de stat. „Pentru toate cele şase combinate, returnarea ajutorului de stat poate echivala cu lichidarea“, a subliniat Petru Ianc. Monitorizările de până acum evidenţiază faptul că majoritatea combinatelor siderurgice au realizat cea mai mare parte a investiţiilor prevăzute în planurile individuale de viabilitate şi obţin profit din activităţile de producţie.

Restructurare fără rezultate la Câmpia Turzii

76-7943-04actualitatea45.jpgExistă şi o excepţie, combinatul Mechel Câmpia Turzii, ale cărui rezultate de până acum pun sub semnul întrebării atingerea indicatorilor de viabilitate până la finele anului 2008. Astfel, producţia realizată este mult sub nivelul programat, costurile sunt ridicate, iar productivitatea este mult scăzută.

La nivelul grupului Mechel se discută soluţii pentru ieşirea cât mai rapidă din această situaţie. Se ia în calcul inclusiv majorarea plafonului investiţional, pentru a se ajunge în scurt timp la viabilizarea fluxului productiv; este vorba despre o instalaţie de turnare continuă şi o linie de laminare sârmă, ambele obiective noi. Acestea sunt însă investiţii complexe, care nu pot fi finalizate pe parcursul anului 2008, ceea ce înseamnă că vor fi necesare discuţii la nivelul Comisiei Europene pentru obţinerea unei derogări de timp. „Este limpede că devine absolut necesar să se ia o decizie clară de către conducerea grupului Mechel cu privire la această acţiune, în aşa fel încât să poată începe negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene“, explică specialiştii din sector.
Orice întârziere poate afecta serios realizarea în termen a planului de viabilizare a combinatului, ceea ce ar putea conduce la obligativitatea restituirii ajutorului de stat primit, precizează aceleaşi surse.

Mechel Câmpia Turzii a fost preluat, în 2002, de firma elveţiană Conares Trading, care deţinea în România şi fostul COS Târgovişte. Ulterior, Conares a devenit operatorul grupului metalurgic rus Mechel, pentru activităţile din afara Elveţiei. Prin documentul strategiei de restructurare a industriei siderurgice, s-au prevăzut pentru combinatul de la Câmpia Turzii investiţii tehnologice de 20,8 milioane de dolari, iar pentru mediu, de 4,4 milioane de dolari.

Valoarea totală a investiţiilor angajate de cele şase combinate care au beneficiat de ajutoare de stat este de 568 de milioane de dolari, din care 138 de milioane de dolari pentru mediu, până la finele anului 2008.

Piaţa ţine cu producătorii

Cu o cifră de afaceri anuală de aproape cinci miliarde de dolari, industria siderurgică din România este unul dintre sectoarele care au cunoscut cea mai importantă dezvoltare în ultimii ani. Acest lucru s-a datorat atât creşterii semnificative a cererii de oţel pe piaţa internă, cât şi evoluţiei propice a pieţei internaţionale.
Piaţa oţelului, a doua din lume ca importanţă după cea a petrolului din punct de vedere financiar, continuă să fie favorabilă producătorilor siderurgici, explică specialiştii MEF. După 2004, preţurile produselor siderurgice au început să crească, ajungându-se la majorări între 50% şi 150%, în funcţie de categoria acestora. Cu toate că, în paralel, au crescut şi costurile cu materiile prime, energia electrică şi transportul, ritmul de creştere al preţurilor produselor siderurgice este mai mare, iar cererea continuă să fie susţinută. Ceea ce înseamnă că societăţile siderurgice româneşti au şansa de a beneficia de condiţii de piaţă avantajoase pe perioada în care trebuie să ajungă competitive.

Consumul de oţel de pe piaţa internă a crescut de la 2,8 milioane tone, în 2002, la peste 4,2 milioane tone în 2006, în special ca urmare a exploziei investiţionale din sectorul construcţiilor. Anul trecut, în premieră, consumul intern de oţel beton a atins nivelul realizat în anul 1989. Similar, producţia anuală de oţel brut a înregistrat creşteri, dar într-un ritm mai puţin alert faţă de cel al consumului, ajungând de la 5,2 milioane tone, în 2000, la circa 6,2 milioane tone în 2006.

Din producţia anuală de produse siderurgice 65%-70% merg la export, în principal pe piaţa comunitară, dar şi în alte ţări europene din afara UE. În acelaşi timp, România importă produse siderurgice care nu se fabrică în ţară, precum şina de cale ferată sau anumite oţeluri speciale. Balanţa comercială pe ramura metalurgică este însă net excedentară, anul trecut înregistrându-se un excedent de 950 milioane de euro. 

Te-ar putea interesa și: