Declarația lui Traian Berbeceanu a fost făcută după o întrevedere avută cu reprezentanţi ai supermarketurilor şi retailerilor.

„În mod evident, sunt deschişi şi dumnealor să permită accesul în magazin unui număr de oameni, astfel încât să nu se realizeze aglomerări, iar în cazul mall-urilor, agenţii de pază cu care au contract să aibă în vedere ca în magazine să nu fie aglomeraţie. Practic, vor limita numărul de clienţi care vor intra în mall sau în magazin sau în supermarket la suprafaţa magazinului, aşa cum e normal”, a declarat Traian Berbeceanu.

Controalele vor fi intensificate

Acesta a menţionat că îi consideră pe aceştia parteneri în respectarea regulilor, tocmai pentru ca autorităţile să nu fie nevoite să ia măsuri restrictive mai dure.

Traian Berbeceanu a subliniat că nu sunt avute în vedere noi măsuri, însă controalele vor fi intensificate. „La acest moment nu se au în vedere alte măsuri, însă, în mod categoric, vom intensifica controalele şi vom supraveghea intens modul în care sunt respectate măsurile aflate în vigoare la acest moment”, a afirmat Traian Berbeceanu.

Întrebat despre solicitarea ca în ajun de Sărbători să se relaxeze programul magazinelor, care în prezent este până în ora 21,00, el a menţionat că în cadrul întrevederii au fost formulate astfel de cereri.

„Le-am explicat că programul de funcţionare al magazinelor este reglementat print-o hotărâre de guvern, prin acea hotărâre de guvern prin care a fost prelungită starea de alertă, astfel că noi, ca şi Comitet Municipal, nu putem să intervenim peste această hotărâre de guvern, existând şi restricţia de circulaţie impusă prin acelaşi act normativ, de la ora 23,00. Le-am indicat să adreseze aceste solicitări către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta împreună cu specialiştii vor analiza cererea şi vor propune măsuri”, a adăugat Traian Berbeceanu.

Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, declara, la ieşirea de la întrevedere, că ar ajuta poate o flexibilizare a programului magazinelor câteva zile în ajunul Crăciunului şi Anului Nou, când se va înregistra „un trafic crescut de consumatori”.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin