Nimeni nu este în stare să prezică ce ne așteaptă

António Guterres, Secretar general al ONU, scrie o opinie în publicația braziliană Folha în care face o radiografie a lumii în care trăim și trasează o serie de scenarii. Redăm integral opinia șefului ONU.

Lumea se confruntă cu vremuri tulburi din cauza mai multor factori: pandemia COVID-19, perturbările climatice, nedreptatea rasială și intensificarea inegalităților.

În același timp, comunitatea internațională are o viziune structurată și de durată, consolidată în Carta Națiunilor Unite, care împlineşte 75 de ani. Această viziune transpune o aspirație spre un viitor mai bun, ancorat în egalitate, respect reciproc și cooperare internațională și ne-a ajutat să evităm un al treilea război mondial care ar avea consecințe catastrofale pentru omenire și pentru planetă.

Provocarea pe care o împărtășim astăzi face necesară din nou aceeași viziune. Pandemia a expus disparităţi severe și sistemice. Ea evidenţiază puncte fragilităţi: în răspunsul la situațiile de urgență sanitară și de sănătate și la criza climatică, vidul legal referitor la spațiul cibernetic și la pericolele de proliferare nucleară. Populațiile își pierd încrederea în instituții și în sistemele politice.

Acest tablou este agravat de conflictele care se prelungesc, de cifrele record de persoane obligate să-și părăsească locuințele, de invaziile de lăcuste și de secetele iminente, pe fondul tensiunilor geopolitice crescânde.

În fața acestor fragilităţi, se cere smerenie din partea liderilor mondiali și recunoașterea importanței vitale a unității și a solidarității. Nimeni nu este în stare să prezică ce ne așteaptă, dar pot anticipa două scenarii diferite.

Într-un scenariu „optimist”, lumea ar avea succes. Țările din emisfera nordică ar putea să contureze cu succes o soluţie pentru criză. Țările în curs de dezvoltare ar primi sprijin, iar populația lor tânără ar contribui la atenuarea impactului. În câteva luni, un „vaccin al poporului” ar fi distribuit, disponibil și accesibil tuturor. Dacă s-ar întâmpla asta și economia ar demara, am putea prevedea o anumită normalitate peste doi sau trei ani.

Într-un scenariu mai sumbru, coordonarea acțiunii între state eșuează, apar noi focare de virus, situația din lumea în curs de dezvoltare explodează, cercetarea legată de vaccin întârzie să dea rezultate sau este supusă unei concurențe puternice, permițând țărilor cu o putere economică mai mare să dobândească întâietate cu privire la acces.

În acest scenariu, am putea asista la o mișcare din ce în ce mai intensă de fragmentare, populism și xenofobie. Fiecare țară ar căuta să acționeze izolat sau în alianțe formate în scopuri specifice. Lumea s-ar dovedi incapabilă să mobilizeze guvernanța necesară pentru a face față provocărilor comune. Rezultatul ar fi o depresiune globală, care ar putea dura cinci sau șapte ani înainte de apariția unei noi normalităţi, a cărei natură este imposibil de prevăzut.

Este foarte greu de ştiut în ce direcție mergem. Trebuie să ne străduim să construim cel mai bun scenariu, dar trebuie să ne pregătim pentru cea mai rea situaţie.

Pandemia, oricât de oribilă ar fi, este un semnal de alarmă pentru ca liderii politici să înțeleagă că este necesar să schimbe abordările și că dezbinarea este un pericol pentru toţi. Singura modalitate de a înfrunta fragilităţile globale este prin intermediul unor mecanisme mai robuste de guvernare globală și de cooperare internațională.

Trebuie să ieșim din criză cu societăți și economii mai sustenabile, inclusive şi care să asigure egalitatea de gen. Trebuie să regândim modul în care ţările cooperează. Multilateralismul actual nu dispune de o scară, de ambiție și putere – iar unele dintre instrumentele care au putere nu au dat dovadă de multă voință de a o exercita, după cum am constatat în dificultățile cu care se confruntă Consiliul de Securitate.

Avem nevoie de un multilateralism în reţea, în care Națiunile Unite și agențiile sale, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, organizaţiile regionale, de comerţ internațional și alte agenţii să lucreze mai îndeaproape și mai eficient.

Este nevoie de un multilateralism mai inclusiv. Guvernele nu sunt singurii actori în materie de politică și de putere. Societatea civilă, întreprinderile, autoritățile locale, orașele și guvernele regionale îşi asumă mai multe roluri de conducere în lumea actuală.

Toate acestea pot contribui la un multilateralism eficient, cu mecanisme pentru ca guvernarea globală să funcționeze ori de câte ori este nevoie.

Un multilateralism nou în reţea, inclusiv și eficient, bazat pe valorile Cartei Națiunilor Unite, ne-ar putea face să ne trezim din somnambulism și să oprim prăbușirea către un pericol și mai mare.

Liderii politici trebuie să înțeleagă acest semnal de alarmă și să se reunească pentru a lupta cu fragilităţile lumii, pentru a consolida capacitatea de guvernare globală, pentru a conferi forţă instituțiilor multilaterale și pentru a valorifica puterea unității și a solidarității în vederea trecerii celui mai important test al vremurilor noastre.