Traian Băsescu: Președintele nu va fi suspendat și nu va avea partid

Traian Băsescu a exclus posibilitatea unor alegeri anticipate și a precizat că nu crede nici în scenariul suspendării președintelui Nicușor Dan peste doi ani. În opinia sa, actualul șef al statului va duce mandatul la bun sfârșit, fără probleme majore, cu condiția să rămână neutru și să nu se asocieze cu vreun partid politic.

„Nu vor fi alegeri anticipate şi auzeam o evaluare şi că peste 2 ani va fi suspendarea preşedintelui. Nu cred nici acest lucru. (..) Nu cred că vom avea un preşedinte suspendat peste 2 ani”, a spus Traian Băsescu, la Digi24.

Băsescu a susținut că lipsa unui partid personal va reprezenta cel mai bun scut pentru președinte în fața presiunilor și conflictelor politice.

„Cred că cel mai bun scut al lui pentru a nu fi suspendat este să nu aibă un partid. Cred că nu va putea face un partid de 51-52%. Dacă reuşeşte să rămână neutru în raport cu toate partidele, cred că va avea un mandat de 5 ani fără foarte mari probleme”, a subliniat Băsescu.

Avertisment pentru PSD: Dacă nu intră la guvernare, românii nu îi vor ierta

În legătură cu poziționarea Partidului Social Democrat, fostul șef al statului a fost tranșant: dacă PSD alege să intre în opoziție în loc să participe la guvernare, acest lucru va fi perceput de români ca o fugă de responsabilitate, mai ales că, în opinia sa, tot partidul a contribuit la actuala situație economică dificilă. El a calificat un astfel de gest drept o „lașitate politică”, care ar putea duce chiar la prăbușirea PSD.

„Ar fi o lașitate, iar ţara n-ar putea fi guvernată, pentru că oricât s-a promis în campanie nu vom atinge taxele, vom aduce banii din Cer, din Lună, din altă parte, din reduceri de cheltuieli, dar nu poţi, într-o asemenea situaţie, să mergi cu un guvern minoritar. Pentru că trebuie luate nişte măsuri, totuşi, cu impact la populaţie, dacă ne referim şi numai la retragerea plafonărilor la energie electrică şi la gaze, şi vom vedea că impactul pentru populaţie va fi consistent”, a mai spus el.

Totodată, Băsescu a spus că actuala coaliție parlamentară deține majoritatea necesară pentru a guverna și fără USR, dar ar fi de preferat ca partidul să intre în discuții cu celelalte formațiuni, dacă dorește să participe. A punctat că USR nu ar trebui să condiționeze colaborarea, pentru că altfel riscă să devină un obstacol în formarea unui guvern coerent.

„Dacă este menţinută, ea poate funcţiona, bineînţeles cu o schimbare consistentă a actorilor guvernamentali, a ministrilor. Dacă la această coaliţie se adaugă şi USR-ul, este foarte bine. Dar dacă nu este dispus să intre într-o mediere cu celelalte partide, pentru a putea asigura o guvernare coerentă, mai bine să rămână în afara coaliţiei, pentru că există în momentul de faţă numărul de parlamentari care să asigure o majoritate”, a explicat Băsescu.

PSD
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Consultările președintelui și desemnarea unui premier

Referindu-se la consultările pe care le va iniția președintele Nicușor Dan, Băsescu a sugerat că strategia acestuia nu va fi doar de a obține o formulă guvernamentală rapidă, ci de a desemna un premier și de a acorda partidelor timp să elaboreze un program de guvernare solid și realist. Acesta a apreciat că actualul președinte, fiind matematician, este un om al calculelor și va proceda cu prudență și logică.

„Este posibil ca domnul preşedinte să nu vrea să aibă ca obiectiv doar formarea guvernului. Vorbim despre un matematician, atenţie, foarte probabil preşedintele vrea să desemneze întâi premierul şi nu va putea să ia această decizie până când nu se consultă cu partidele, chiar dacă a anunţat o opţiune. Şi în al doilea rând, după ce desemnează premierul, care ar putea fi Bolojan, ar putea să nu fie Bolojan, vrea să dea partidelor un timp, în care să facă guvernul. Nu să numească guvernul, şi pe urmă guvernul să umble besmetic ce măsuri are de luat”, a mai spus Traian Băsescu la Digi24.

Traian Băsescu a admis că Ilie Bolojan ar putea fi premierul desemnat, dar nu a exclus posibilitatea ca președintele să aleagă o altă persoană. A insistat, totuși, că important este ca programul de guvernare să răspundă obligațiilor asumate prin PNRR și să accelereze absorbția fondurilor europene.

„Sunt convins că asta este în mintea domnului preşedinte, să desemneze premier şi pe urmă să le dea timp să facă un program fezabil, nu un program fantezist, nu un program cu care să întoarcă România cu 180 de grade sau să întoarcă România pe dos, un program care să răspundă obiectivelor asumate de România din PNRR şi probabil un program care să accelereze absorbţia fondurilor de coeziune, unde este un dezastru”, a precizat fostul preşedinte.

Atac la „liniile roșii” ale PSD

Băsescu a ironizat insistența PSD de a impune „linii roșii” în negocierile pentru guvernare, reamintind că partidul nu a avut asemenea rețineri în trecut, când a dus România în pragul falimentului. În opinia sa, în loc să traseze condiții dure, social-democrații ar trebui să se arate dispuși la compromisuri și să accepte responsabilitatea guvernării.

„Au tot anunţat că ei au nişte linii roşii. Bă fraţilor, dar n-aţi avut liniile roşii când aţi adus ţara în pragul falimentului? În schimb, acum vă vine prin cap să faceţi linii roşii. Nu vreţi voi să fiţi decenti, aş spune eu, dacă aş fi în locul domnului Nicuşor şi să vedem care sunt priorităţile, să ne le asumăm şi să mergem înainte?”, a arătat Băsescu.