Șefa Executivului de la Chișinău, Natalia Gavriliță, s-a întâlnit, duminică, 8 ianuarie, la Bavaria (Germania), cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. În cadrul întrevederii, șefa PE a declarat că „Parlamentul European va susține în continuare Republica Moldova în procesul de preaderare la Uniunea Europeană”.

Conform serviciului de presă al Guvernului de la Chișinău, cei doi oficili au discutat despre pașii ce urmează a fi întreprinși de către țara vecină pentru implementarea celor 9 acțiuni recomandate de Comisia Europeană și prioritățile dialogului moldo-comunitar pentru perioada următoare.

În luna februarie 2023 va avea loc reuniunea Consiliului de Asociere RM–UE

Discuția a vizat și criza de securitate cu care se confruntă Republica Moldova, dar și situația războiului rus purtat împotriva Ucrainei.

„Am menționat că autoritățile de la Chișinău rămân implicate plenar în realizarea obiectivului european și traducerea acquis-ului comunitar în legislaţia naţională, ca singura opțiune care va oferi țării noastre pace, stabilitate și o dezvoltare pașnică. În același timp, Guvernul rămâne angajat în realizarea reformelor așteptate de cetăţeni, care vor îmbunătăți calitatea vieții în Republica Moldova și vor spori reziliența economică a țării.

În discuții, ne-am referit la programele Uniunii Europene, care vin să fortifice eforturile Executivului în diverse domenii, dar și la pregătirile pentru reuniunea Consiliului de Asociere RM–UE, din luna februarie a acestui an. De asemenea, am făcut un schimb de opinii privind situația de securitate din regiune, crizele generate de războiul din Ucraina și metodele de combatere a unor provocări conexe, printre care războiul hibrid și propaganda.”, a scris premierul Natalia Gavriliță pe pagina sa de Facebook în urma întâlnirii cu șefa Parlamentului European.

Republica Moldova a primit statulul de țară candidată la Uniunea Europeană în martie 2022

La 3 martie 2022, în contextul unei vulnerabilități de securitate puternice pe fonul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, Republica Moldova a semnat, în mod oficial, cererea de acordare a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană – cerere care a primit aviz pozitiv de la Bruxelles.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a estimat recent că țara pe care o reprezintă ar putea deveni membru al Uniunii Europene până la sfârșitul acestui deceniu. Până atunci, autoritățile de la Chișinău, vor trebui să implementeze mai multe reforme în toate domeniile la nivelul standardelor europene.