Siegfried Mureșan a tras un semnal de alarmă prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de socializare. Acesta a vorbit despre situația actuală din Republica Moldova și despre provocările cu care vine la pachet următorul scrutin.
Alegeri cu miză mare. Avertismentul lui Siegfried Mureșan
Într-un mesaj transmis public, Mureșan a declarat că scrutinul din toamnă este esențial pentru menținerea parcursului european al Republicii Moldova. Potrivit acestuia, alegerile nu sunt relevante doar pentru viitorul țării de peste Prut, ci și pentru România și întreaga Uniune Europeană. Acesta a explicat că siguranța granițelor europene este direct legată de stabilitatea statului moldovean și de capacitatea acestuia de a continua reformele pro-europene.
„Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul nostru în fața tentativelor Rusiei de a influența alegerile democratice din septembrie. Alegerile parlamentare din această toamnă sunt esențiale pentru a garanta continuarea parcursului european al Republicii Moldova.
Aceste alegeri sunt importante nu doar pentru viitorul european al Republicii Moldova, ci și pentru România și Uniunea Europeană, deoarece siguranța granițelor UE depinde și de stabilitatea Republicii Moldova și de capacitatea sa de a-și urma drumul european”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Mită, dezinformare și atacuri cibernetice
Omul politic a atras atenția asupra faptului că Federația Rusă și aliații săi locali ar fi început deja o ofensivă coordonată cu scopul de a deturna alegerile. Printre semnalele îngrijorătoare, Mureșan a menționat înscrierea în cursa electorală a mai multor partide pro-ruse, precum și acțiuni de manipulare în diaspora, unde cetățenii moldoveni au votat în mod covârșitor partea pro-europeană la alegerile anterioare.
„Vedem însă că Federația Rusă și aliații săi au început deja ofensiva cu scopul de a deturna alegerile.
În ultimele zile, am observat că: Partidele pro-ruse din Republica Moldova s-au înscris în cursa electorală; Autoritățile de la Chișinău au semnalat că Rusia a declanșat acțiuni de manipulare în rândul cetățenilor Republicii Moldova din diaspora, care, la ultimele alegeri, a votat covârșitor pro-european”, scrie acesta.
Totodată, europarlamentarul a susținut că Rusia, alături de forțele politice pro-ruse din Republica Moldova, ar pregăti noi acțiuni hibride, care includ distribuirea de mită electorală, campanii de dezinformare și atacuri cibernetice asupra instituțiilor publice moldovenești.
„Rusia și pro-rușii de la Chișinău pregătesc noi acțiuni hibride menite să influențeze procesul electoral, de la oferirea de mită electorală estimată la peste 100 de milioane de euro, până la campanii de dezinformare și atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului”, explică Mureșan.
Sprijin pentru Moldova
Mureșan a subliniat că Republica Moldova are nevoie de sprijin ferm din partea României și a Uniunii Europene pentru a combate atacurile externe și pentru a garanta organizarea unor alegeri libere și democratice. El a avertizat că orice politician din România care cere reducerea sprijinului pentru Chișinău adoptă, de fapt, o poziție anti-europeană și pro-rusă.
„Republica Moldova are nevoie de sprijin ferm din partea României și a Uniunii Europene pentru a combate aceste forme de agresiune și pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere și democratice, fără ingerințe.
Orice politician din România care solicită reducerea sprijinului pentru Republica Moldova nu face decât jocul Rusiei și adoptă o poziție clar anti-europeană și pro-rusă. Cetățenii Republicii Moldova, nu Federația Rusă, trebuie să decidă viitorul țării lor!”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.