Anul acesta sezonul rece o să vină cu o diversitate de provocări, de la criza energetică până la inflație, dar în același timp se anunță și o iarnă grea, pentru care trebuie să ne pregătim și în cele mai rudimentare modalități: prin achiziția unor noi haine. Chiar dacă sperăm să folosim gecile de iarnă cât mai puțin în sezonul rece, la modul în care arată vremea din România în luna noiembrie s-ar putea să avem nevoie de ele până la începutul primăverii, mai ales din experiența ultimilor ani. În același timp, pentru a potrivi cât mai bine stilul vestimentar, s-ar putea să vă intereseze și achiziția unui nou ceas. 

Modele populare ale colecției de geci de bărbați pentru iarnă

Printre cele mai populare modele din colectia de geci de barbati pentru acest sezon se anunță a fi binecunoscutele jachetele termoizolante, care conform producătorilor care încearcă să-și marketeze produsul cât mai bine, te pot ajuta să înfrângi și frigul arctic. Să sperăm că nu o să fie cazul acestui sezon, dar o astfel de achiziție rămâne utilă pentru a ne asigura liniștea în cele mai friguroase perioade ale iernii. Principalele avantaje ale acestui model sunt flexibilitatea, greutatea foarte mică și evident, izolarea termică.

Jachetele de tip parka sunt un model care a devenit din ce în ce mai popular în rândul consumatorilor de fashion din România. Ele sunt cunoscute pentru acei câțiva centimetri de material care te protejează în plus, întinzându-se sub nivelul taliei, fiind de cele mai multe ori dotate cu umpluturi menite izolării. Lungimea mai mare are un beneficiu sugestiv: ai mai mult corp acoperit de material, deci mai multe șanse să nu simți frigul. Totodată, un element descriptiv pentru aceste jachete este designul vizual al glugii, care vine de obicei cu un strat de blană, menit să protejeze fața. Multe jachete de tip parka se întind până la genunchi, oferind o protecție superioară a coapselor și un plus de căldură picioarelor.

Și nu în ultimul rând, piesa de rezistență din colectia de geci de barbati pentru iarnă a retailerilor, jacheta pufoasă sau „Puffer jacket” cum este numită în afară. Modelul face referire la gecile de iarnă care par a fi „umflate”, care îți pot aduce siguranță termică și în cele mai grele zile de ger. Pufoaicele de acest tip, cum sunt denumite în mod tradițional la noi în țară, au început să fie promovate de tot felul de branduri premium, care au adus în prim-plan modele ingenioase și design-uri inedite, pentru ca stilul să rămână o constantă a outfitului tău și iarna.

Pentru primele două modele prezentate, se recomandă achiziția unui ceas tradițional, fie automat sau mecanic, iar pentru jachetele pufoase, majoritatea purtătorilor le asortează cu un ceas digital sau smartwatch.  

Ce trebuie să știi înainte să-ți achiziționezi un ceas?

Clienții trebuie acum să se gândească și să aleagă dintr-o diversitate de oferte având în vedere colectia de geci de barbati din acest sezon. Opțiunile de cele mai multe ori sunt accesibile pentru orice tip de buget, iar gecile de iarnă încep să se vândă de la prețuri de 250 – 300 de lei până la peste 1.000 de lei pentru brandurile premium. 

Dar dacă nu ai în minte un model anume de ceas, ar trebui să îți setezi un buget, deoarece plaja prețurilor este mult mai largă când vorbim despre cel mai clasic accesoriu vestimentar al bărbaților. În ziua de astăzi poți da pe un ceas 100 de lei sau mii, poate chiar zeci de mii de lei. Limita e cerul, sau mai bine zis, cardul de credit. Până la urmă trebuie să decizi clar un buget, de la cât până la cât ești dispus să investești într-un ceas și care sunt evident motivele pentru care o faci. Până la urmă, pentru unii ceasul ar putea reprezenta o investiție pe termen lung, când pentru alții doar un artificiu vestimentar care să meargă bine cu restul outfitului. 

Fii atent la materiale. Materialele din care este realizat ceasul sunt extrem de importante, mai ales în contextul în care vor influența viața sa. Majoritatea brandurilor cunoscute de pe piață folosesc materiale de calitate, curele de piele, inserții de lemn sau chiar materiale prețioase. 

Aici intră în calcul și tipul de ceas pe care vrei să-l cumperi. Poți să optezi după unul automat, după unul mecanic, digital sau de tip smartwatch. Fiecare în parte are avantajele și dezavantajele sale, iar în ziua de astăzi, nimeni nu poate spune care este o alegere mai bună pentru tine, având în vedere diversitatea de oferte, dar și stiluri. 

Alege un brand pe care ți-l permiți sau caută unul nou

Shopping-ul online pune la dispoziția clienților și o gamă mult mai variată de modele dar și branduri de ceasuri de mână. Când te uiți după un ceas, este greu să nu fii atras de o mulțime de alte modele, care poate ți se par un pic mai scumpe decât îți permiteai inițial, dar care poate că merită cumpărate. 

Pentru a scăpa de astfel de tentații, este bine să-ți alegi plaja de branduri încă de la începutul căutărilor și să nu rămâi blocat în cele mai cunoscute nume. Totuși, dacă ești în căutare de un brand nou, ar fi bine să faci niște research înainte să-ți comanzi ceasul, pentru a fi sigur de calitatea producătorului.