Mirela Vaida a făcut marele anunț! Emisiunea pe care o realizează la Antena 1 va reveni pe micile ecrane.

Acces Direct își propune să prezinte și chiar să rezolve probleme din sfera socială, dar și să își țină telespectatorii la curent cu cele mai noi noutăți mondene.

Mirela Vaida a făcut marele anunț! Acces Direct revine la Antena 1

Cel mai nou sezon al emisiunii „Acces Direct” revine din 6 septembrie, la Antena 1. Cu cele mai tari subiecte în exclusivitate, Mirela Vaida le dă întâlnire telespectatorilor în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:30, la Antena 1.

”La «Acces Direct» vom aborda subiecte dintre cele mai diverse, după cum ne-am obişnuit deja publicul!

Vom privi faţă în faţă subiectele arzătoare ale momentului, problemele sociale care sunt nu doar ale celor ce ni le semnalează, ci ale noastre, ale tuturor, vom cere sfaturile specialiştilor şi vom lua legătura cu autorităţile, atunci când situaţia o va cere.

Şi în acest sezon, vom căuta soluţii pentru cele mai multe dintre solicitările telespectatorilor care ne scriu zilnic, într-un număr foarte mare”, a declarat Mirela Vaida.

Mai mult, gazda emisiunii a amintit faptul că multe probleme şi-au găsit rezolvarea în platoul emisiunii:

”În sezoanele trecute multe mame şi-au putut strânge din nou copiii în braţe, atunci când nu mai aveau nicio speranţă, altele au găsit adapost pentru ele şi familie, altii au putut rezolva problemele care păreau de netrecut”.

Pe lângă subiectele din sfera socială, Acces Direct le va aduce telespectatorilor şi noutăţi din showbiz, potrivit dcnews.ro.

”Se va discuta cu cărţile pe masă”

”Zilnic vă vom ţine la curent cu subiectele mondene: cupluri, poveşti de viaţă, despărţiri, prietenii, proiecte! De asemenea, vom continua seria interviurilor de colecţie cu marii actori ai ţării, cu sportivii de performanţă sau muzicienii de calibru!

Tot ce e important de abordat se va discuta cu cărţile pe masă, într-un dialog deschis, constructiv, fără menajamente, în care fiecare dintre noi poate participa activ. Împreună putem schimba multe!

Haideţi să continuăm această muncă de echipă zilnic, din 6 septembrie, ora 16.30! Vă aştept şi vă mulţumesc pentru fiecare zi!”, a mai adăugat gazda emisiunii, Mirela Vaida.

Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale dupã-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 16:30, revine pe micile ecrane în aceastã toamnã cu un nou sezon.

Cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţã unice, dezvãluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premierã, toate vor fi dezbãtute în platoul emisiunii, alãturi de un panel de experţi în domeniu, arată un comunicat.