Majorarea accizei la tutun a fost necesară pentru armonizarea unei Directive Europene, altfel România risca deschiderea unei proceduri de infringement, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă, adăugând că „nu are darul de a pune taxe şi impozite”, potrivit Agerpres. Potrivit acestuia, notificarea a venit de la comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.

„La acciza pe tutun este vorba de notificări venite din partea Comisiei Europene sub ameninţarea deschiderii unui infringement pentru România pentru nearmonizarea sau neactualizarea cu directiva respectivă. Nu face Ministerul de Finanţe – şi v-am mai spus şi o repet în continuare – nu am darul de a pune taxe şi impozite. Oricât s-ar strădui unii şi alţii să îmi bage pe gât OUG 114, oricât ar dori unii şi alţii, când discutăm concret, dar concret, nu au niciun fel de argument. Nu îmi plac taxele şi impozitele şi nu am să cresc nici numărul, nici cuantumul lor. Oricâţi nebuni ar scrie pe Facebook, oricâţi habarnişti o să întâlniţi şi o să vă spună fel de fel despre mine, nu au argumente. Întrebaţi-i de argumente concrete”, a spus Eugen Teodorovici.

„Pe băuturile răcoritoare, dacă ministerul de resort – că Ministerul Finanţelor nu se apucă şi de sănătate şi de conţinutul de zahăr la băuturi şi aşa mai departe – dacă ministerul de resort are studii în spatele acestei propuneri de decizii, studii care arată cum este situaţia în Europa, cum este în România, sănătatea copiilor, sănătatea populaţiei în România şi vine cu astfel de propunere, Ministerul de Finanţe nu este cel care să spună ‘Domnule, ştiţi, nu!’, pentru că nu acesta este rolul ministerului. El face politica publică în sectorul respectiv, nu Ministerul de Finanţe”, a susţinut ministrul.

De asemenea, şeful de la Finanţe a reiterat faptul că nu are nicio legătură cu OUG 114, cu excepţia taxei pe active bancare şi prevederile referitoare la Pilonul II de pensii.

„Puteţi să decupaţi din această Ordonanţă 114 ce ţine eventual de Finanţe, eventual două subiecte, partea de taxă pe active financiare şi, dacă vreţi să insistăm şi să împingem mai mult, eventual şi Pilonul II de pensii, dar care nu are treabă cu Ministerul de Finanţe. Vă uitaţi şi în acte normative şi nu numai”, a continuat Teodorovici.

Nivelul accizei totale pentru ţigări se majorează, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete, potrivit proiectului de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţi de Ministerul Finanţelor. De asemenea, pentru băuturile răcoritoare al căror conţinut de zaharuri este între 5-8 g zaharuri/100 ml, acciza nearmonizată va fi de 0,8 lei/litru, iar pentru cele al căror conţinut de zaharuri depăşeşte 8 g zaharuri/100 ml acciza este de un leu pe litru şi va fi datorată de producători, de importatori sau de cei ce vor achiziţiona intracomunitar, conform aceluiaşi proiect.