Astfel, reglementările mai stricte privind emisiile le-ar putea face să ajungă în poziția favorabilă pentru a domina toate vânzările de mașini noi, până la mijlocul următorului deceniu, arată respectivul studiu, potrivit The Guardian.

Maşinile electrice se ieftinesc

Până în 2026, vehiculele mai mari precum sedanele electrice și SUV-urile, vor fi la fel de ieftine de produs ca modelele pe benzină și diesel, conform previziunilor de la BloombergNEF. Vehiculele electrice care ating o paritate de preț cu motorul cu ardere internă sunt văzute ca o etapă-cheie în tranziția mondială de la arderea combustibililor fosili.

Costul scăzut al producției de baterii pentru vehicule electrice, combinat cu liniile de producție din fabricile auto, le vor face mai ieftine în medie, în următorii șase ani, decât mașinile convenționale, chiar înaintea oricăror subvenții guvernamentale, a constat cercetarea.

Prețul cu amănuntul înainte de impozitare al unei mașini electrice de dimensiuni medii este acum de 33.300 euro, comparativ cu 18.600 EUR pentru o mașină pe benzină, potrivit cercetării. În 2026, se estimează că ambele vor costa aproximativ 19.000 euro.

Maşinile pe benzină pierd teren

Până în 2030, se preconizează că aceeași mașină electrică va costa 16.300 de euro înainte de impozitare, în timp ce mașina pe benzină ar costa 19.900 de euro.

Noul studiu, comandat de Transport & Environment, o organizație non-profit cu sediul la Bruxelles, prezice că prețurile bateriilor noi vor scădea cu 58%, între 2020 și 2030, la 58 dolari pe kilowatt oră.

Vânzările de vehicule electrice au crescut în 2020, în special în UE și China. Dar ONg-urile de mediu solicită guvernelor să introducă reglementări mai stricte privind emisiile pentru a încuraja mai mulți consumatori.