Mario Iorgulescu primeşte o lovitură dură de la justiţia din România în Italia, acolo unde se află în prezent internat într-o clinică de lux după ce a fost rănit grav într-un accident rutier pe care l-a produs pe 8 septembrie 2019, soldat cu moartea unui alt şofer.

Astfel, fiul lui Gino Iorgulescu a fost citat recent de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti la clinica din Italia şi va fi obligat să revină în ţară, pentru a fi audiat în dosarul în care a fost acuzat de răpirea unui bărbat şi torturarea acestuia. Instanţa de fond a dispus achitarea lui Mario Iorgulescu, însă procurorii au contestat decizia, iar acum judecătorii vor să îl audieze pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit spynews.

Mario Iorgulescu riscă o amendă dacă nu se va prezenta la termen, apoi ar putea fi adus cu „mascaţii”, chiar din clinica din Italia, şi dus cu forţa în faţa judecătorilor.

Recent, Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, a provocat un accident rutier soldat cu victime, el fiind sub influența alcoolului și a drogurilor. Drama s-a produs la 8 septembrie, iar urmașul lui Gino Iorgulescu a fost internat la Spitalul Elias, de unde, în secret, a fost transportat la o clinică din Italia, acolo unde se află și în prezent.

Ce s-a întâmplat?

În anul 2016, Mario Iorgulescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că alături de alte persoane a sechestrat și torturat un bărbat. Totul ar fi pornit de la un împrumut de 3.000 de euro pe care Dragoș (victima) i l-ar fi oferit lui Mario pentru ca acesta din urmă să-și închirieze un apartament. Dar, când a trebuit să returneze banii, Mario a fixat o întâlnire – sub pretextul achitării datoriei – acolo unde în loc să-și recupereze suma restantă, Dragoș a fost bătut crunt. „Când leşinam mă trezeau cu apă rece, mă băteau, iar şi tot aşa timp de două ore pâna când au fugit din apartament”, povestea el după episodul de groază.

Judecătoria Sectorului 3 a decis ca Mario să fie cercetat sub control judiciar în acest dosar, acuzațiile fiind de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului. Achitat inițial, a crezut că a scăpat, dar iată că este chemat din nou în fața judecătorilor.