Nelu Ploieşteanu s-a născut la 16 decembrie 1950 în localitatea Ciorani din judeţul Prahova, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească din România. Puțini știu însă că numele său real era de fapt Ion Dumitrache.

Acesta a crescut într-o familie de lăutari și a moştenit talentul de la tatăl său, dedicându-se întru totul muzicii lăutăreşti. A început să cânte la acordeon la vârsta de doar şase ani, şi apoi la pian.

„M-am născut într-o familie nevoiașă. Părinții mei erau tot muzicieni și am moștenit această pasiune de la ei. Am învățat să cânt la acordeon pe prispă.

Eram patru copii, tatăl meu câștiga cam 500, 600 de lei la o nuntă și din ăia trăiam. Eram săraci, dar fericiți, împărțeam totul”, spunea Nelu Ploieșteanu într-un interviu pentru Gândul.

Tatăl său a vrut să-l înscrie la școala militară

În 1970, s-a mutat la Bucureşti, unde a cântat la Teatrul “Ion Vasilescu”, avându-l ca dirijor pe Ion Albeşteanu. Primul său turneu internaţional a avut loc în anul 1979, în Franţa, după care a străbătut aproape întreaga Europă. Germania a fost, însă, ţara unde a cântat şi a revenit de cele mai multe ori.

„M-am apucat de meserie, pentru că trebuia să-mi întrețin familia. Tata voia să mă bage la școala militară, dar n-a fost să fie. Nu voia să ajung tot lăutar ca el. Nici măcar la nunți nu mă lua cu el, pentru că spunea că sunt prea mic.

Prima dată când am câștigat bani a fost groaznic. Un lăutar m-a dus mai mult de milă la o nuntă, ce s-a ținut într-un umbrar, pentru că știa că am talent.

Mă dusesem cu acordeonul, fiindcă nu știam că voi cânta și vocal. Dar oamenii cereau și n-aveam ce să fac. În urmă cu 40 de ani nici nu auzisem de stație. Așa că noi, lăutarii, ne puneam unul în spatele celuilalt și mergeam de la o masă la alta. Am câștigat atunci 400 de lei și am ținut toată nunta”, povestea acesta pentru revista Taifasuri.

Nelu Ploieşteanu a avut în repertoriu 120 de romanţe, a lansat aproape 30 de albume cu muzică lăutărească şi de petrecere, conţinând câte 12 sau 13 melodii, fără a se repeta vreuna. Melodiile de pe aceste albume au intrat în patrimoniul naţional de gen.