Într-o postare pe pagina personală de facebook, dr Adina Alberts spune adevărul despre cireșele din comerț. Se pare că acestea pot fi toate toxice în cazul în care sunt tratate cu anumite substanțe.

Mai exact, este vorba despre cireşele din Turcia care au fost puse la vânzare în România. Deși sunt ieftine, aceastea sunt tratate cu Imazalil şi Thiabendazon, substanţe considerate toxice.

În acest context, directorul general în ANPC Paul Anghel a reamintit faptul că legislaţia europeană interzice folosirea acestor substanţe în agricultură, iar consumul poate afecta ficatul şi rinichii.

„Citiţi cu atenţie eticheta produselor pe care doriţi să le achiziţionaţi şi e bine sa ştiţi că: portocalele si citricele conservate cu IMAZALIL sunt foarte periculoase pentru consumul uman. THIABENDAZOL-IMAZALIL sau E233 acoperă coaja citricelor, este folosită pentru combaterea bolilor la plante si are o actiune fungicidă”, afirma atunci Anghel, prezentând şi o etichetă de citrice provenite din Turcia.

O cireașă perfectă este sănătoasă?

„TREBUIE SĂ ȘTIM CE MÂNCĂM!
Am făcut pt dvs o comparație simplă, între o cireașă din Grecia și una românească. Înțeleg că există diferențe de soi, de pământ, de climă…

Este “minunat” ca o cireașă să fie super dulce, super cărnoasă, să nu aibă viermi, să nu se strice repede chiar dacă stă ore întregi, zile întregi, în căldură, pe o tarabă în piață”, scrie Adina Alberts.

Ne scurtează viața cu o zi

Totodată, aceasta adaugă că singura metodă pentru a știi ce mâncăm cu adevărat este prețul sănătății noastre. Deși sunt ieftine, cireșele din grecia pot cauza niște probleme mari de sănătate.

„Cum credeți că pot fi îndeplinite aceste “deziderate” organoleptice?! Cu prețul sănătății noastre, evident!
18 lei pentru 1 kg de cireșe dolofane din Grecia ca să ne fie scurtată viața cu o zi sau două…

Și până când tehnologia ne va permite să mergem la cumpărături cu un aparat de măsurare a “mizeriilor” din alimentele de pe rafturi sau tarabe, nu ne rămâne decât să ne orientăm după aspect!

#SanatateaTAPrioritateaMEA”, a mai scris dr Alberts.