Liviu Dragnea a susținut joi o declarație de presă, lansând un atac de o virulență fără precedent la adresa președintelui Klaus Iohannis, apoi a răspuns câtorva întrebări din partea ziariștilor. Declarația liderului PSD este o lecție clară de manipulare.

Dragnea repetat de 20 de ori cuvântul „fake” referindu-se la președintele Klaus Iohannis. Repetiția este o lecție elementară de propagandă și manipulare, ea duce până la urmă la insinuare în capul celor care ascultă, a arătat Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză de propagandă și manipulare aplicată pe dialogul avut de liderul PSD. Dragnea vrea să fie „deșteptul proștilor”, a spus CTP.

“E vorba de un ton superior, care dă bine în ochii unora. Se uită la jurnaliști ca la niște exponate, ca la niște specimene”, a explicat Cristian Tudor Popescu, într-o emisiune la Digi24.

Cosmin Prelipceanu: Are Liviu Dragnea vreo problemă că l-a făcut Klaus Iohannis infractor? De ce a ținut neapărat să vină să vorbească din nou despre dosarele acelea pe care le-a pus în valiza cu care s-a prezentat la începutul săptămânii la Cex?

Cristian Tudor Popescu: Doriți să vorbiți mai în lavalieră, că nu se înțelege ce vorbiți?

Cosmin Prelipceanu repetă întrebarea: Voiam să știu de ce a făcut Liviu Dragnea astăzi ce a făcut.

CTP: Păi a făcut ce fac eu acum:

Adică: cum întreba ceva un jurnalist, prima mișcare era să se aplece, să mijească ochii și să se uite ca la o primată, la o maimuță care în mod ciudat vorbește. Știți, cu un soi de boare, foarte bine sugerată de mirare. Adică: ce spui tu acolo? Adică da, e clar că ești tâmpit, dar totuși încerc să înțeleg, vezi? Apreciază! Fac un efort! Ce spui?

 

Mijirea aia a ochilor, după care se retrage și spune: Vorbește mai în microfon, că nu se aude!

E, nu se-aude! Auzea foarte bine, da?

După care se retrăgea și începea să închisă ochii și să-i deschidă ca o felină somnoroasă, așa, din când în când, și apoi zâmbea, zâmbea și are exercițiul ăsta de a trece de la zâmbetul ăla onctuos, așa, de a trece la stony face (față împietrită – n.r.). Acestea sunt mișcările faciale ale dânsului. Din când în când își mai atinge mustața și o mai mușcă.

Ei, vedeți ce s-a întâmplat azi? Va să zică, cu mâhnire trebuie să vă spun că jurnaliștii ce au fost prezenți acolo, în proporție de 90 la sută, săracii, chiar meritau această atitudine a lui Dragnea de a se uita la ei ca la… mă rog…

De ce? Pentru că n-au învățat – poate sunt prea tineri sau poate n-au avut unde să învețe – un lucru elementar al întrebătorului în meseria asta. Când pui o întrebare, mai ales unui ins cum este Dragnea… Un ins cum este Dragnea funcționează la întrebare în felul următor: el nu are poziție de neutru. Ori îi pui o întrebare cu care îl bagi în colț, ori dacă-i pui o întrebare la care se mișcă liber, știți ce face? Nu se mulțumește să se miște liber. Adică dacă tu îi ridici mingea la plasă, ca la volei, lui Dragnea, Dragnea nu va puncta undeva în terenul tău, nu! O să ți-o trimită direct în gură!

Când te duci să intri în contact cu acest tip de politician, trebuie să-l studiezi înainte și trebuie să știi că nu ai voie să-i pui întrebări care să-l lase la largul lui, pentru că atunci îți va da în gură. Ceea ce a și făcut.

Mișcarea aia de a-i spune, în momentul în care a luat cuvântul jurnalistul: Da, Cristi Andrei de la Digi24, acesta este un americanism, așa fac președinții americani. A făcut un americănism, după care, când a văzut că nu vin niște întrebări foarte plăcute de la jurnalist, l-a acuzat de interogatoriu. (…) Nu s-a simțit deloc la largul lui la întrebarea cu casa. Numai că ea nu a fost continuată așa cum ar fi trebuit la meserie. După ce a fost întrebat și a spus „1900 toamna am construit ceva și am vândut 1900 iarna”. În momentul ăla, trebuia să vină șapte întrebări peste el: E adevărat că aveați patru bucătării? E adevărat că aveați o cameră pentru servitori? E adevărat că aveați nu știu câte etaje? Cu câți bani ați făcut-o? Cui i-ați vândut-o? Ați avut vreo treabă cu Tel Drum? Trebuia să fie năvală! (…) Avantaje din vânzare? Cât? Adică trebuia să bagi gheara, ca șoarecele acela de copac, care are o gheară lungă și o bagă adânc să scoată viermi de acolo, din scorbură.

 

O combinație de manual a făcut o tânără jurnalistă. I-a pus prima întrebare, la care avea răspuns dl Dragnea și a răspuns exact așa cum m-aș fi așteptat. Adică: Veți redeschide dosarul referendumului, acum că aveți hotărârea CCR? La care dl. Dragnea răspunde previzibil: Dar cum să fac așa ceva?! Eu nu cunosc documentul acela de motivare! Deci dl. Dragnea s-a simțit foarte bine, foarte relaxat, a putut să dea un răspuns de neinterferență a politicului cu justiția, acesta era sensul. După care, vine întrebarea cu Tudorel Toader: Ați stat de vorbă? Și atenție cum i-a pus întrebarea: Puteți să ne spuneți ce ați discutat? Foarte bine pusă, cu spectru larg. Aici, destul de modest dl. Dragnea ca reacție – (mijind iarăși ochii): Când? Ăăăă, da, dar eu m-am întâlnit și mai înainte! Da? Și-aici vine furculița: dl. Toader a zis el însuși că ați discutat!

Dl. Dragnea se găsea în situația numită red alert în tehnica de campanie. Ce înseamnă asta? Ți se pune o întrebare, nasoală, urâtă, care te înghesuie, ești băgat în corzi și trebuie să faci ceva: și atunci, se stabilește dinainte – domnule, răstorni masa, îi spui lu ăla mă-ta e c…ă, faci orice, începi să delirezi, ceri să vină salvarea, smurd-ul, faci ceva ca să distragi atenția! 

Ce a ales dl. Dragnea? A ales supralicitarea, una dintre cele mai primitive tehnici.

– E adevărat că ați luat o șpagă de 5.000 de dolari?

– 5.000 de dolari, eu?! Păi eu sunt de 5.000 de dolari? Am luat un milion de dolari, domnule, și asta e doar prima tranșă! Faceți-vă procuror, domnișoară!