Mama Luizei Melencu rupe tăcerea! Cine a smuls-o pe fiica sa de lângă ea
Monica Melencu aduce acuzații foarte grave sistemului din România, care nu a reușit nici până azi să o găsească pe fiica sa. Într-un mesaj postat pe internet, femeia arată cine a smuls-o cu adevărat pe Luiza de lângă ea.
Mama Luizei Melencu, presupusa victimă a lui Gheorghe Dincă, cel supra-numit ”Criminalul din Caracal” sau ”Monstrul din Caracal”, a transmis miercuri un mesaj extrem de dur autorităților române.
Monica Melencu acuză faptul că autoritățile nu au reușit să îi găsească fiica nici până acum, arătând că ea încă mai speră să o revadă.
”Doamne, ascultă aceste versuri și îndură-te de viața copiilor noștri și pedepsește acest sistem corupt care ne-a smuls copiii de lângă noi. Dacă era copilul uneia din persoanele care a instrumentat acest caz îl găseau imediat.
Doamne, îndrumă-ne tu copiii să găsească o cale să scape. Luiza și Alexandra, o țară întreagă vă așteaptă, noi sperăm până la ultima forță!”, a scris mama Luizei pe Facebook.
Procurorii se află în impas
În context, trebuie precizat faptul că ancheta procurorilor a fost dată peste cap după ce Gheorghe Dincă a mărturisit că este nevinovat și că nu le-a ucis pe cele două adolescente.
Încă de la început, mama Luizei Melencu a susținut ideea că fiica ei nu este moartă și a insistat constant ca autoritățile să le caute pe fete în afara țării, deoarece crede că acestea au fost traficate de rețelele de proxenetism din orașul Caracal.
După luni de zile fără niciun răspuns, femeia transmite acum mesaje dure către autorități. Ea susține că se dorește mușamalizarea cazului și că autoritățile nu fac absolut nimic pentru a le găsi pe cele două fete.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.