Ludovic Orban, afirmă că partidul se află, în sondajele de opinie, „aproape la fel de jos” ca în anul 2017, el arătând că este nevoie de o „recredibilizare”.

„Credeţi dumneavoastră că eu nu mai am capacitatea de a conduce partidul la victorie? Eu nu cred! Şi dacă stăm şi ne uităm la situaţia actuală putem trage nişte concluzii: căderea Partidului Naţional Liberal se datorează insatisfacţiei publice faţă de guvernare, se datorează dezvăluirilor despre Florin Cîţu pe care el nu a reuşit să le explice într-un mod modest, cu smerenie, cerându-şi scuze, aşa cum se face într-o astfel de situaţie, când tu nu ai informat public, şi, de asemenea, se datorează crizei politice artificiale care a fost creată fără acordul meu, fără consultarea forurilor statutare ale partidului, prin decizia unilaterală a premierului Florin Cîţu.

Deciziile, nu decizia. Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez. Dar exact cum a fost în 2017, în care noi a trebuit să începem un proces de recredibilizare pentru că foarte multă lume îşi pierduse încrederea în noi, situaţia e la fel. Suntem aproape la fel de jos cum eram în 2017 şi problema e că nu văd ce soluţie strategică poate să pună altcineva pe masă”, a afirmat Ludovic Orban, luni seară, într-o şedinţă a PNL Olt.

”Delegaţii nu trebuie să fie influenţaţi de şefii de filiale judeţene”

Președintele PNL a precizat că la Congres „votul trebuie să fie liber”, iar delegaţii nu trebuie să fie influenţaţi de şefii de filiale judeţene, de dorinţa de a avea vreun câştig personal sau „că le e frică să nu-şi piardă locul de muncă sau funcţia publică sau că este controlat atunci când votează”.

PNL este obligat să-și asume guvernarea

Orban a subliniat că PNL „are obligaţia” să-şi asume guvernarea, însă nu în orice condiţii şi nu cu susţinerea PSD, el arătând că PNL încă „plăteşte preţul” pentru înţelegerea cu PSD din urmă cu câţiva ani, atunci când cele două partide au format Uniunea Social Liberală.