Lovitură uriaşă de imagine! Donald Trump, în România! Iohannis ştie când va avea loc vizita

Lovitură uriaşă de imagine! Donald Trump, în România! Iohannis ştie când va avea loc vizita
Publicat de Bogdan Ungureanu la 4 decembrie 2019, 11:55

Aflat în capitala Marii Britanii, alături de cei mai importanţi lideri ai NATO, preşedintele Klaus Iohannis a oferit detalii despre o vizită mult aşteptată de către români: cea a liderului american Donald Trump.

Aflat în Marea Britanie, pentru reuniunea NATO la nivel înalt, preşedintele Klaus Iohannis are programat pentru ziua de miercuri şi un dejun de lucru cu preşedinte Statelor Unite, Donald Trump. Liderul american a invitat la acest dejun de lucru liderii țărilor membre NATO care au alocat minimum 2% din PIB pentru Apărare, adică România, Polonia, Grecia, Bulgaria, Marea Britanie, Lituania, Letonia și Estonia.

“Cred că este un semnal destul de clar de apreciere pentru cei care alocă 2% pentru Apărare, cel puţin aşa am înţeles noi această abordare. Cu siguranţă va fi o discuţie foarte bună şi în acest cerc, din păcate destul de mic. Suntem un grup relativ mic de ţări care alocă efectiv deja 2% pentru Apărare”, a precizat Klaus Iohannis.

Donald Trump vine în România, spune Iohannis

Şeful statului a dat detalii şi despre invitaţia pe care a făcut-o preşedintelui Donald Trump de a vizita România.

“Da, cu siguranţă! Sunt mulţumit că avem aceste ocazii de a discuta şi formal, dar şi informal, cum am avut ocazia aseară la recepţia de la Palatul Buckingham. […] Acum trebuie să vedem lucrurile cu pragmatism. Preşedintele Trump practic este în campanie electorală şi nu cred că putem să ne aşteptăm la o vizită în România înainte de alegerile din Statele Unite, dar probabil după.”

Cum se implică România în revizuirea NATO

Întrebat de jurnalişti daca s-ar putea ajunge la o revizuire a conceptului strategic al NATO, preşedintele Iohannis a răspuns:

“Procesul de reflecţie asta urmăreşte, să găsim împreună strategia cea mai bună pentru NATO pe termen mediu şi lung şi România este foarte hotărâtă să se implice mult în această discuţie.”

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.