Lovitură dură pentru Raed Arafat. Funcția i se clatină: Nimeni nu este de neînlocuit

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a precizat că nimeni nu este de neînlocuit, făcând referire atât la funcția sa, cât și la funcția pe care o deține Raed Arafat. Declarațiile sale vin după scandalul de la Spitalul Foișor din Capitală unde, vineri seară,  au fost evacuați toți pacienții pentru ca unitatea medicală să devină unitate medicală COVID. Lucian Bode a ținut să precizeze că secretarul de stat este ales printr-un ordin al premierului.

Ulterior, acesta a precizat ce s-a întâmplat, de fapt, în seara de vineri, 9 aprilie, spunând că el i-a cerut lui Raed Arafat să vină cu o soluție pentru ca bolnavii din Spitalul Foișor să fie transportați cu ambulanța. El mai spune că, în doua parte a intervenției, s-a putut realiza acest lucru.

„Nimeni nu este de neînlocuit, inclusiv ministrul Bode, inclusiv Raed Arafat. Mă refer la toată lumea. (…) Secretarul de stat este numit printr-un ordin al primului-ministru. (…) Eu, personal, i-am cerut să găsească o soluție ca toți bolnavii să fie transportați cu ambulanța și, cum ați putut observa, în a doua parte a intervenției bolnavii au fost transportați cu ambulanțele”, a spus Lucian Bode.

Rareș Bogdan este de aceeași părere

După acest scandal, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, i-a atras atenția șefului Departamentului pentru Situații de Urgență că acesta ”„este la putere pentru că niște lideri politici s-au bătut” și că nimeni nu este de neînlocuit.

„Eu am învățat că poporul acesta, de 2.000 de ani, nu a stat nici într-un lider, nici într-un rege, nici într-un om. Această țară nu stă într-un om. Nimeni nu este de neînlocuit în România și lucrul acesta trebuie să îl înțeleagă și domnul Arafat”, a afirmat Rareș Bogdan într-un interviu audio pentru cetateanul.net.

Sursă foto: Dreamstime