Lovitură cruntă pentru unguri. E dezastru la granița cu România. Situație fără precedent

Lovitură cruntă pentru unguri. E dezastru la granița cu România. Situație fără precedent

Sursă: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 17 ianuarie 2022, 13:10

Sistemul medical din ţara vecină suferă de o lipsă acută de personal. O spune chiar preşedintele Camerei profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Cifrele sunt cu adevărat tulburătoare.

Volumul de muncă pe care trebuie să-l facă zi de zi cadrele medicale din Ungaria, a crescut dramatic.

Criză serioasă de personal în spitalele din Ungaria

Sistemul medical suferă cel mai mult din cauza lipsei de personal, a spus în cadrul unui interviu acordat pentru InfoRádió preşedintele Camerei profesioniştilor din domeniul sănătăţii din Ungaria (MESZK).

Oficialul a precizat: „Creşterea volumului de muncă are două cauze: pe de o parte, creşterea numărului pacienţilor internaţi în spitale, al pacienților care au nevoie de îngrijiri şi gravitatea bolii lor, iar pe de altă parte, scăderea numărului specialiştilor implicaţi în îngrijirea bolnavilor”, transmite Népszava.

Se ajunge chiar şi la 300 de ore muncite pe lună!

„Din aceste motive cadrele medicale, care au mai rămas, lucrează mai mult, nu 168 de ore pe lună, ci 200-220 şi chiar 300 de ore”, a adăugat Zoltán Balogh.

Acesta a mai spus că nu poate confirma datele celui mai recent sondaj, potrivit căruia în decursul unui un an aproximativ 17.000 de persoane au renunţat la cariera medicală.

Sondajul analizează împreună situaţia din sistemul de sănătate și din sistemul de asistență socială, a menţionat preşedintele Camerei.

Când se va putea afla exact câte persoane pleacă efectiv din sistemul de sănătate?

Potrivit evidenţei MESZK, numărul cadrelor medicale s-a diminuat cu 2.000-3.000.

Totuşi, numărul exact al persoanelor care pleacă efectiv din sănătate poate fi stabilit doar la reînnoirea anuală a cardului de membru, adică în luna februarie.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.