Pe lângă o serie de prevederi care stimulează creșterea si­guranței în alimentarea con­sumatorilor, noua lege a energiei introduce unele bariere majore în comercializarea energiei, putând avea o influență negativă în deciziile investitorilor. Punctual: posibilitatea realizării operațiunilor de import sau de export numai de către companiile care au licență de furnizare și în țările limitrofe, imposibilitatea încheierii unor contracte de tip PPA  cu dezvoltatorii de proiecte în producerea de energie, contracte solicitate de bănci ca o garanție pentru viabilitatea proiectului, interdicția realizării de contracte bilaterale negociate direct între companii din cadrul aceluiași grup și interzicerea tranzacțiilor pe platforme de tip OTC sunt doar câteva dintre aceste bariere. Cu siguranță, unele corecții sunt necesare. „Este vorba, în primul rând, de eliminarea barierelor menționate, dar și de alte aspecte care au fost identificate de ANRE. De asemenea, mai multe grupuri de interese și-au manifestat intenția de a organiza întâlniri în scopul identificării aspectelor care impun corecții la lege“, spune Ion Lungu, CEO al CEZ Trade România. Potrivit lui, dacă Legea nr. 220 cu modificările ulterioare creează un cadru adecvat prin schema-suport aprobată, Legea energiei, prin aceste bariere, introduce o anumită incertitudine privind posibilitățile de realizare a proiectelor, în special finanțarea acestora.

Contractarea exclusiv prin OPCOM

Până una alta, cel puțin la momentul actual, jucătorii din piață cred că aceasta este cea mai bună variantă a legii „care a putut ieși“, deși „este scrisă prost, este neclară“ și ridică multe semne de întrebare. Astfel că, în loc să se discute despre substanța legii, singura modificare despre care se vorbește este cea privind contractarea exclusiv prin OPCOM. „Să nu uităm că această lege s-a făcut după doi ani de presiuni ale Comisiei Europene și ale FMI. La modul absolut, este o lege proastă: nu răspunde nimeni în cazul unui blackout, de exemplu. Ar fi trebuit să fie un instrument de punere în aplicare a unei strategii în domeniul energiei, ori noi n-avem strategie“, punctează Otilia Nuțu, specialist în probleme energetice al Expert Forum.

Aceasta consideră că problema pe care o au investitorii, referitoare la contractarea prin OPCOM, se poate rezolva fără modificarea legii prin OUG. „Problema sună așa: vreau să construiesc centrala, n-am bani; îmi trebuie un contract de energie pe termen lung, pe care să-l închei acum pentru când va fi gata centrala (PPA), ca să garantez cu el un împrumut bancar.  Dar pe OPCOM nu pot tranzacționa contracte de energie în viitor și nici nu mă pot înregistra ca participant decât dacă am licență de producător. De aceea, trebuie să se modifice legea și să nu fiu obligat să contractez prin OPCOM“, detaliază Otilia Nuțu. Așadar, în loc de OUG, problema se poate rezolva simplu: licența specială pentru tranzacționare PPA, licență pe care o poate da ANRE. Iar OPCOM și ANRE pot face un nou instrument de tranzacționare pentru PPA. Doar că, adaugă Nuțu, dacă se modifică legea, vor începe din nou Hidroelectrica și alții să facă contracte cu băieții deștepți.

Se liberalizează sau nu?

Iar problemele nu se opresc aici: faptul că piața nu se liberalizează reprezintă o altă piedică pentru investitori. Motivul este legat de acei „băieți deștepți“ care trebuie să ia energie ieftină. Așa că prețurile mici pentru consumatorii casnici sunt pretextul, nu adevăratul motiv. „Avem deja posibilitatea sprijinirii consumatorilor vulnerabili, ba chiar, dacă vrea, statul poate plăti o parte din factura consumatorilor casnici“, mai spune Otilia Nuțu. În plus, dacă s-ar liberaliza piața, ar câștiga mult producătorii de stat, ceea ce înseamnă dividende mari și bani mai mulți la buget. Așadar, statul ar avea bani să dea energie gratis consumatorilor casnici „dacă ar pune în schimb consumatorii industriali să plătească prețul de piață pentru energie“, trage Nuțu o concluzie.

Fără „mari influențe“ pe regenerabile

Pe de altă parte, crede Octavian Lohan, director general adjunct al Trans­­electrica, noua Lege a energiei nu poate avea o influență mare asupra investițiilor în capacități de producție din surse regenerabile. „Este necesară diversificarea produselor pe piețele centralizate administrate de OPCOM. Se vor putea încheia astfel contracte care să facă proiectele bancabile“, spune el. Până atunci, rămân contractele bilaterale cu cerficate verzi care pot garanta un plan de afaceri pe termen lung. Mai mult, în curând, piața intrazilnică se va dezvolta rapid până la 24 de tranzacții pe zi, ceea ce va permite producătorilor să obțină un preț mai bun. „Dacă producătorii ar investi și în capacități de stocare, ar putea garanta producții pe care să le vândă pe contracte pe termen lung. Totodată, ar putea garanta împrumuturile necesare pentru investiții“, subliniază Lohan. În consecință, noua lege a energiei îi va obliga pe investitori să gândească altfel.


Avem deja posibilitatea sprijinirii consumatorilor vulnerabili,
ba chiar, dacă vrea, statul poate plăti o parte din factura consumatorilor casnici.

Otilia Nuțu, specialist în probleme energetice,
Expert Forum

Este necesară diversificarea produselor pe piețele centralizate administrate de OPCOM. Se vor putea încheia
astfel contracte
care să facă proiectele bancabile.
Octavian Lohan, director general adjunct, Transelectrica