Legătura neștiută dintre Ilie Năstase și Elena Ceaușescu sau mai bine spus discuția care l-a salvat pe fostul mare tenismen român. Este vorba despre un moment din viața lui Ilie Năstase care l-a făcut inclusiv pe Ion Țiriac să se supere pe el.

Se întâmpla cu aproape 50 de ani, când Ilie Năstase a jucat finala de Cupa Davis, unde scorul a fost România – SUA 2-3. Meciul s-a ținut la București iar ceea ce s-a întâmplat după memorabila finală a povestit inclusiv celebru tenismen. Cum Ilie Năstase era considerat printre cei mai buni jucători din lume, înfrângerea suferită i-a adus numai acuzații. S-a spus atunci că nu a reușit un meci bun pentru că ar fi fost obosit, că nu s-a odihnit cum trebuie pentru că a stat prin baruri și, cel mai grav, că ar fi fost ”cumpărat” de americani, relatează gsp.ro.

După meciul cu americanii, Ilie Năstase ar fi avut parte de o întâlnire privată cu Elena Ceaușescu. Pentru că, pe vremea aceea, România se afla sub regimul comunist, condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu, rapid a apărut zvonul că Năstase va fi pedepsit.

După meci, Ilie Năstase și Ion Țiriac s-au întâlnit cu Elena și Nicolae Ceaușescu. De fapt, așa era protocolul stabilit dinainte de finală, ca după aceea să se organizeze o recepție la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

”A respectat protocolul. Ne-a primit după finală, pe noi și pe americani. Eu mi-am cerut scuze că nu pot să stau prea mult, am ciocnit un pahar și am plecat, că aveam avion spre Barcelona.

Unde, la o săptămână distanță, aveam să-l bat pe Smith. Ca să vezi cum e viața!”, și-a amintit Ilie Năstase.

Înainte să plece, el a avut parte de o întâlnire pe care nu a uitat-o niciodată. Era Elena Ceaușescu.

”Când să ies din sediul CC era o femeie cu batic pe cap, stătea, așa, rezemată de un perete. Măi flăcău, unde te grăbești așa? Ia vino să vorbim puțin!.

Sărut mâna, doamnă! Eu îi răspund că am avion spre Barcelona. Uite, s-au auzit zvonuri că ai vândut meciul americanilor. Dar noi nu credem așa ceva.

Tu du-te liniștit că n-o să-ți facă nimeni nimic”, și-a reamintit Ilie Năstase.

De altfel, „Nasty” a recunoscut că nu i-au fost pe plac acuzațiile că le-ar fi dat meciul americanilor. A recunoscut însă că Ion Țiriac s-a supărat atunci pe el.

”Asta este o mare tâmpenie că am vândut meciul. Dar Țiriac era supărat pe mine. Și avea dreptate!”, a mai spus Năstase, care a recunoscut voalat că nu a fost pregătit cum trebuie pentru acea finală de Cupa Davis.

(FOTO: INQUAM/George Calin)