‘Deci, noi trebuie să ne facem lecţiile, dar din punct de vedere al intrării în Schengen ne-am făcut aceste lecţii. Nu cred, într-adevăr, că e un capăt de ţară şi de asta depinde viaţa oamenilor din România dacă intrăm sau nu în Schengen. Dar ar fi bine pentru circulaţia liberă a persoanelor, pentru a accede în această familie, dar, într-adevăr, noi acum avem problemele pe care le avem aici, cu economia, cu salariile, cu locurile de muncă. Acest lucru nu depinde de Schengen, nu depinde de intrarea noastră în Schengen’, a spus deputatul UDMR, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

‘Din păcate, momentul care s-a pierdut a fost 2011. Vă aduceţi aminte, atunci cam toate ţările au fost de acord cu intrarea noastră în Schengen. Din momentul acela, în Olanda a fost un partid de extremă dreapta la guvernare şi pur şi simplu politic a blocat Olanda aderarea noastră la Schengen. Asta e. Toată lumea văd că uită acest moment. Păi atunci am avut o oportunitate şi o posibilitate. După aceea au intervenit aceste probleme de anul trecut, din vară şi acum, evident, toată lumea e mai circumspectă şi din punct de vedere politic eu văd că se iau deciziile’, a mai spus Laszlo Borbely.

Vineri seară, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a susţinut că o eventuală amânare a aderării României la Schengen ‘nu ar fi o decizie corectă’.

‘Anul acesta vor fi alegeri în Germania, anul viitor vor fi alegeri europene în toată Europa, vor fi alegeri municipale în Franţa, unde primarii, dacă e să mergem pe argumentul ăsta, primarii, că sunt de dreapta, că sunt de stânga, vor spune ‘domnule, avem probleme cu migraţia’, se vor juca electoral lucrurile astea, romi, mai ştiu eu ce. Deci, practic, care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă? Faptul că, până la urmă, acest proces bazat pe nişte criterii obiective, pe un tratat european, nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces’, a afirmat Corlăţean, la Realitatea TV.

Despre eventualitatea unei amânări, Corlăţean a menţionat că ar însemna ‘o împingere a procedurii la o dată nedefinită în realitate’.

‘Încă o dată o spun: o astfel de eventuală decizie ar reprezenta transformarea procedurii de aderare la Spaţiul Schengen, care e clar prevăzută de tratate – criteriile sunt clar prevăzute, sunt îndeplinite de România de trei ani de zile – ar transforma acest proces într-unul necredibil. Or, dacă orice aş face, oricât aş îndeplini criteriile şi supercriteriile, au fost şi măsuri suplimentare, am trecut, le-am acceptat, le-am îndeplinit, oricâţi bani am băga – un miliard de euro băgat în securizarea frontierelor României şi nu ajunge -, atunci daţi-mi voie să vă spun încă o dată – nu mai sunt interesat de acest proces’, a afirmat Corlăţean.

El a mai spus că ‘aşa cum am trăit fără Schengen, putem trăi în continuare’. ‘Aşa cum am trăit fără Schengen, putem trăi în continuare. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat sau cei care se opun să invite România, să o facă. (…) Câtă vreme noi suntem corecţi, facem toate demersurile şi îndeplinim criteriile şi eventual, spun eventual, mai avem până la ziua reuniunii, eventual s-ar decide încă o dată amânarea, atunci daţi-mi voie să vă spun că cei care se opun au o problemă de credibilitate’, a mai spus Titus Corlăţean.

SURSA: Agerpres