L-a dat afară urgent! Era „unul dintre cei mai toxici manageri din sistem”. Decizia drastică a unui ministru
Un uriaş scandal care dura de ceva timp pare să se fi încheiat, în urma deciziei luate de ministrul Sănătăţii. Unul dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar, după cum îl caracterizează deputatul Emanuel Ungureanu, a fost dat afară.
Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, l-a demis pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, Petru Şuşcă, care ocupa această funcţie din octombrie 2013.
Cine îi va lua locul fostului manager?
Postul de manager interimar, până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei, va fi preluat de Claudia Gherman, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi medic primar de chirurgie generală şi vasculară la Clinica de Chirurgie II.
Mai mult, ministrul Vlad Voiculescu a decis şi modificarea componenţei Consiliului de Administraţie, Marius Ionuţ Ungureanu, Călin George Dindelegan şi Simona Rednic fiind toţi numiţi în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.
Fostul manager al SJU Cluj, Petru Şuşcă, a fost criticat dur în repetate rânduri de către deputatul Emanuel Ungureanu, care a şi făcut mai multe sesizări pe numele directorului, concretizate în trei rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Abuz imens privind proiectul Imogen, spune deputatul
Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, a salutat decizia luată de către ministrul Sănătăţii împotriva unuia „dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar din Cluj-Napoca”. El speră să se organizeze în continuare un concurs corect şi transparent, iar viitoarea conducere a Spitalului Judeţean să nu mai fie influenţată de niciun partid politic.
„Îl felicit pe domnul ministru Vlad Voiculescu pentru că a avut curajul să-l schimbe pe unul dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar din Cluj-Napoca, Petrică Şuşca. Vă reamintesc cele 3 rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii care au documentat în detaliu faptul că sesizările mele cu privire la abuzurile comise de Şuşca erau perfect întemeiate.
Aştept ultimul raport al Ministerului Sănătăţii pentru a face public un alt imens abuz comis de Şuşca, împreună cu fostul deputat PNL Florin Stamatian, distrugerea premeditată a proiectului european de milioane de euro, Imogen. După ce voi scoate la lumină contractele încheiate în cei 7 ani negri de mandat ai lui Şuşca, veţi vedea dimensiunea risipei banului public în Spitalul Judeţean Cluj care colcăie în prea multe locuri de şobolani şi mizerie cruntă.
„L-am rugat public pe Vlad Voiculescu să nu implice politicul în managementul sanitar”
Sper ca în cel mai scurt timp, noul Consiliu de Administraţie şi noul manager să organizeze un concurs corect, pe deplin transparent şi să conducă acest spital un profesionist în domeniu sanitar fără legături cu vreun partid politic. L-am rugat public pe Vlad Voiculescu, la audierile din Comisia de Sănătate, să nu implice politicul în managementul sanitar şi nu o face, nici doamna Gherman şi nici vreunul din cei trei membrii ai Consiliului de Administraţie nu au legături cu niciun partid politic.
Vechiul Consiliu de Administraţie era controlat de Florian, vechi pesedist şi acum apropiat de Boc şi Rus ca raţa de boboc. Gata cu jaful şi afară cu politrucii din sistemul sanitar”, a declarat Emanuel Ungureanu pentru Adevărul.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





