Klaus Iohannis a susținut miercuri o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în urma întrevederii cu cei mai importanți oameni ai coaliției aflate la guvernare.

Președintele a avut în cursul după-amiezii o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, – PNRR la care au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, prim-ministrul Florin Cîţu, vicepremierii Dan Barna şi Hunor Kelemen şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

”O șansă majoră pentru dezvoltarea României”

”Cele circa 30 de miliarde de euro reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României, care vor oferi economiei și societății românești o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize.

PNRR constituie cel mai bun context pentru reformele care s-au lăsat așteptate timp de 30 de ani.

Vom pune accent pe accesul la sănătate – vrem să alocăm 3 miliarde de euro.

4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi și un transport cât mai puțin poluant.

Programul România Educată va beneficia de o finanțare substanțială – 4 miliarde de euro: școli noi, curate, dar și școli verzi.

Sprijin și servicii suplimentare pentru școlile din comunitățile dezavantajate.

Digitaliarea va fi o componentă importantă în educație. 780 milioane de euro, pentru ca elevii, studenții și profesorii să aibă acces la educație digitală.

Alte alocări substanțiale:

1,5 miliarde euro pentru împădurirea masivă

4 miliarde de euro – combaterea secetei

Investiții în dezvoltarea mediului urban, pentru un aer mai curat și spații verzi.

Investiții care vor permite accesul la apă potabilă și canalizare.

Crearea de noi locuri de muncă, în special pentru cei afectați de pandemie.”, a explicat Klaus Iohannis.

Cea mai optimistă variantă: Granturi de aproape 14 miliarde de euro

Trebuie precizat că Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar – #NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027.

Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid-19 și consecințele sale economice.

Mecanism de redresare și reziliență (MRR) este pilonul principal al #NextGenerationEU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro.

Din alocarea totală de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de aproximativ 30,5 miliarde de euro, compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023.

În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca.