Kiril Petkov, ales de Parlamentul de la Sofia drept premier al Bulgariei

Kiril Petkov, ales de Parlamentul de la Sofia drept premier al Bulgariei

Sursa: Facebook

Publicat de Iulian Luca la 13 decembrie 2021, 17:05

Noul premier al Bulgariei a fost ales de Parlament cu o majoritate de voturi, după ce partidul „Continuăm Schimbarea”, al cărui lider este a reușit să alcătuiască o coaliție guvernamentală de patru partide.

Parlamentul de la Sofia l-a ales luni ca prim-ministru pe omul de afaceri Kiril Petkov, în vârstă de 41 de ani, liderul partidului Continuăm Schimbarea (PP), absolvent al universităţii americane Harvard, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Deputaţii au votat cu o majoritate de 134 de voturi din 240 după ce PP a reuşit să alcătuiască o coaliţie guvernamentală de patru partide.

Coaliție de patru partide în Bulgaria

Potrivit sursei citate, Kiril Petkov, l-a anunţat sâmbătă pe preşedintele Rumen Radev că a reuşit să formeze un guvern de largă coaliţie, care este gata să preia guvernarea luni, pentru a pune capăt îndelungatului impas politic în care se află această ţară.

Noul partid centrist bulgar anticorupţie ‘Continuăm schimbarea’ (PP) a anunţat vineri că a semnat un larg acord de coaliţie cu alte trei formaţiuni – Partidul Socialist, Bulgaria Democratică (centru-dreapta, anticorupţie) şi ‘Există un astfel de popor’ (antisistem, populist) – după opt luni de blocaj politic.

Acordul generează speranţe pentru reluarea reformelor anti-corupţie în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după un deceniu în care premier a fost politicianul de centru-dreapta Boiko Borisov.

Corupția, principala preocupare a noului Guvern

Petkov i-a înmânat lista cu miniştrii săi preşedintelui Radev, exprimându-şi speranţa că acest guvern va fi la conducere pentru următorii patru ani.

„Zero corupţie va fi motto-ul guvernului nostru”, a declarat Petkov, 41 de ani, om de afaceri cu studii la Harvard, subliniind că guvernul său va întări supravegherea instituţiilor de stat, care au fost slăbite în timpul lui Borisov. „Bulgaria are mare nevoie de schimbare. Vom depune toate eforturile pentru a aduce cei mai bune oameni în instituţiile de reglementare şi pentru a revizui sistemul judiciar”, a mai declarat el.

Furia împotriva corupţiei la nivel înalt a dus la înlăturarea de la putere a partidului GERB în aprilie, după un deceniu în care formaţiunea lui Boiko Borisov s-a aflat la guvernare, însă disputele politice între oponenţii acestuia le-au împiedicat până acum să formeze un executiv.

Co-preşedintele partidului PP, Asen Vasiliev, şi el cu studii la Harvard, va fi ministru de finanţe în guvernul lui Petkov.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.