‘Între noi şi Banca Naţională nu pot exista puncte de vedere care să meargă întotdeauna în aceleaşi direcţii. Secretul ar fi găsim dialog între reglementatori, supraveghetori şi noi ca reprezentaţi ai băncilor comerciale, având o misiune destul de delicată de a găsi soluţii împreună. Există multe exemple în acest sens, cum ar fi recentul Regulament al BNR privind creditarea în valută. Am avut discuţii de principiu, în prima fază, apoi am intrat mai în amănunt, şi, în final, probabil că o să apară un regulament în care vă pot garanta că vor fi cuprinse unele dintre propunerile noaste, cum vă pot garanta şi că nu vor fi propuneri de-ale noaste. Noi am trimis un set de 60 de propuneri, din care în jur de 33 erau acceptate deja, la nivel tehnic. Dacă la nivel de administrativ se va hotărî altfel, nu mai ţine de noi. Nu este simplu să convingi pe cineva că ceea ce propui este bine, logic şi, mai ales, acceptabil, din punct de vedere al activităţii bancare’, a explicat Gheţea.

Potrivit Regulamentului BNR privind creditarea persoanelor fizice, pentru creditele de consum este prevăzută limitarea perioadei de acordare la cinci ani. De asemenea, solicitanţii de astfel de credite ar trebui să dispună de garanţii reale sau personale care să acopere în proporţie de 133% valoarea creditului.

În ceea ce priveşte creditele pentru achiziţia de locuinţe, avansul minimum prevăzut în regulamentul BNR este de 30%, în cazul în care clienţii optează pentru euro, şi minimum 40% pentru celelalte monede exceptând moneda naţională, unde avansul este de minimum 15%.

BNR propune băncilor ca în calculul venitului eligibil să ţină cont de aplicarea unor procente de ponderare, în funcţie de valuta în care clientul doreşte să se împrumute. Astfel, pentru euro, băncile vor trebui să ajusteze veniturile cu 35,5%, pentru francul elveţian cu 52,6%, pentru dolar cu 40,9%, iar pentru celelalte valute se va utiliza valoarea aferentă francului elveţian.

Regulamentul mai prevede aplicarea unui procent de ponderare a veniturilor de 0,6%, pentru a acoperi riscul fluctuaţiilor de dobândă şi 6% pentru fluctuaţiile de venituri, indiferent de moneda creditului.
SURSA: Agerpres