Joe Biden avertizează: Dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, Rusia va suporta consecințele

Joe Biden avertizează: Dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, Rusia va suporta consecințele

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 17 iunie 2021, 10:06

Semnal de alarmă la nivel mondial. Preşedintele american Joe Biden trimite o undă de șoc către Rusia. Potrivit acestuia, în cazul în care opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia.

În cadrul unei conferințe de presă susţinută separat după întâlnirea avută miercuri cu Putin de la Geneva, liderul american Joe Biden a tras un semnal de alarmă.

El i-a trimis un mesaj clar omologului său rus, Vladimir Putin. Potrivit acestuia, în cazul în care opozantul rus, Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia, scrie presa internațională, citată de Agerpers.

De menționat este faptul că discuţiile de la vila La Grange din Geneva au durat mai puţin de patru ore,  mult mai puţin decât se aşteptau consilierii lui Biden.

În ceea ce privește declarațiile făcute de Vladimir Putin, acesta l-a numit pe Biden, în vârstă de 78 de ani, un partener constructiv şi experimentat şi a spus că vorbesc „aceeaşi limbă”, dar a adăugat că nu a existat o prietenie, ci mai degrabă un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări.

Joe Biden cere reguli pe care toți să le respecte

De cealaltă parte, Joe Biden a oferit un alt răspuns. Acesta susține că i-a „spus preşedintelui Putin că avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le respectăm cu toţii”, adăugând: „Am făcut ceea ce am venit să fac”.

Trebuie menționat faptul că programarea unor conferinţe de presă separate a însemnat că nu a existat nimic din jovialitatea care a însoţit întâlnirea din 2018 în Helsinki dintre Putin şi predecesorul lui Biden, Donald Trump, când Putin i-a oferit lui Trump o minge de fotbal.

De asemenea, acum nu a existat nicio masă comună, remarcă Reuters. Vladimir Putin, care a fost primul care a făcut declaraţii ziariştilor, a declarat că întâlnirea a fost constructivă. Totodată liderul rus a mai adăugat că întâlnirea s-a desfăşurat fără ostilitate şi a arătat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege reciproc.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.