Jaf la un magazin de bijuterii. Hoţii au plecat cu un seif în care se aflau bijuterii

Jaf la un magazin de bijuterii. Hoţii au plecat cu un seif în care se aflau bijuterii
Publicat de Ştefan Etveş la 24 decembrie 2016, 19:33

Un jaf a avut loc, vineri noapte, la un magazin de bijuterii din zona Iosefin din Timişoara, hoţii reuşind să fugă cu un seif în care se aflau bijuterii din aur şi bani, autorii atacului fiind căutaţi de poliţişti.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Timiş, hoţii au intrat pe geamul unui magazin de haine second-hand aflat lângă bijuteria din zona Iosefin. Apoi, au tăiat peretele comun, gros de aproximativ 25 de centimetri, în apropierea locului în care se afla cutia cu valori, au mutat seiful în magazin şi l-au scos pe un geam, în curtea interioară. De acolo, seiful a fost urcat într-o maşină.

Spargerea a fost observată, sâmbătă dimineaţa, de către angajaţii bijuteriei, care au sunat imediat la 112.

La jaf au participat cel puţin trei persoane, cred poliţiştii, asta pentru că seiful cântărea aproximativ 500 de kilograme. În cutia cu valori furată se aflau bijuterii din aur şi circa 1.000 lei. La ora transmiterii acestei ştiri, autorii atacului erau căutaţi de poliţişti. (Mediafax)

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.