Guvernul Irlandei ar putea sa mentina restrictiile de munca pentru cetatenii romani si bulgari inca trei ani de zile, sustine presa insulara. Irish Times citeaza o sursa guvernamentala care doreste sa-si pastreze anonimatul, potrivit careia, din cauza somajului destul de ridicat cauzat de criza globala, nu ar fi recomandat sa se permita acum ridicarea tuturor restrictiilor pentru muncitorii din cele doua tari, deoarece efectul imediat ar fi cresterea si mai mare a somajului in randul localnicilor.

Dupa ce Romania si Bulgaria au fost admise in Uniune, Irlanda a solicitat o perioada de gratie de doi ani, dupa care va ridica toate restrictiile si pentru cei proveniti din cele doua tari. Asta inseamna ca, de la 1 ianuarie 2009, accesul romanilor si bulgarilor pe piata muncii de acolo ar trebui sa fie liber. Potrivit statisticilor, pana la finele lunii octombrie, doar 241 de romani si 58 de bulgari au primit permise de munca.

Potrivit legislatiei europene, perioada maxima de „restrictii tranzitorii” nu poate fi decat de sapte ani. Asadar, Irlanda mai are inca cinci ani la dispozitie asupra carora poate decide daca vor fi sau nu restrictii. Asadar, daca executivul de la Dublin ca materializa proiectul intr-o lege, iar prevederea se va referi doar la trei ani, Bruxelles-ul nu va pune intrebari. In plus, legea ar fi una cu caracter populist, iar nici un partid din parlamentul irlandez nu ar vrea sa fie privit de alegatori drept cel care vrea sa incurajeze intrarea pe piata muncii a salariatilor proveniti din Est care cer mai putini bani si ar fi preferati de angajatori tocmai din acest motiv.

In afara de Irlanda, o alta tara care are planuri in aceasta directie este Olanda. Numai ca situatia este ceva mai imbucuratoare aici, deoarece autoritatile nu iau in calcul decat o prelungire de cinci luni a perioadei de restrictie.

Sursa: Irish Times (Irlanda), NRC Handelsblad (Olanda)