Totul s-a întâmplat în fața a peste 5.000 de membri PNL. Președintele a participat, la Sala Polivalentă, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai liberalilor.

”Este prima dată când promulg într-o zi de sâmbătă o lege, legea debirocratizării, promulgată de liberali. Au trecut 75 de ani de la cel 25 octombrie 1944, când a fost eliberată ultima palmă de pământ românesc.

La Carei am fost așteptat de o mulțime de oameni care s-au bucurat, dar și oficiali care nu s-au bucurat să mă vadă, miniștri Guvernului demis de voi. Am avut o surpriză extrem de plăcută. Când făceam poză cu unul dintre invitați, s-au adunați în jurul meu primarii liberali. Cel mai mult m-a impresionat privirea lor și felul în care mi-au spus că mă vor susține.

Vom câștiga prezidențialele, voi localele, iar împreună parlamentarele. Este foarte important să le spunem oamenilor ce facem cu România. Voi știți mai bine, sunteți președinți de consilii, consilieri. Venim dintr-o perioadă foarte complicată pentru România. Garantul democrației este fiecare cetățean care are ștampila de vot. Democrația se câștigă greu, iar noi avem datoria sfântă să o păstrăm pentru noi, pentru generațiile viitoare”, a declarat Klaus Iohannis.

”PSD nu a atacat doar statul, doar marile sistem publice, doar democrație. PSD i-a atacat pe români. Și pentru asta, cineva trebuia să ia partea românilor, iar asta am făcut eu cu voi. Am câștigat greu. Dar parcă așa un iz de comunism tot mai simțim când vorbim de PSD. Sunt o forță politică care au inhibat, în perioade importante, dezvoltarea României. Fără PSD am fi ajuns la același nivel cu țările dezvoltate.

PSD este un partid imens, este adânc înșurubat în structurile statului, iar resetarea statului se poate face într-un singur fel: prin vot. Oamenii trebuie să voteze pentru România Normală.

Oamenii trebuie să primească o șansă reală. România reală este România meritocrației”, a mai spus Iohannis.


Te-ar putea interesa și: