Un posibil calendar de aderare alternativ

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu constată că România a fost din nou blocată de o chestiune internă a unui stat, alegerile din Austria, țară care așteaptă evoluții în zona migrației „care nu pot apărea de pe o zi pe alta”.

„Din nou suntem blocaţi de alegeri interne dintr-un stat, cancelarul austriac şi premierul olandez aşteaptă evoluţii pe zona de migraţie, care nu pot apărea de pe o zi pe alta. În consecinţă avem nişte speranţe, dar nu e sigur că pot apărea la Consiliul JAI.

Săptămâna viitoare am o întâlnire cu comisarul Johannsson, cel care se ocupă de afaceri interne, să discutăm dacă putem să identificăm un posibil calendar de aderare alternativ şi ce ar trebui făcut din partea noastră a Parlamentului European”, a declarat Victor Negrescu la Prima News, despre evoluţiile privind aderarea la Spaţiul Schengen.

Cel mai bun scenariu pentru aderare

În ceea ce privește cel mai bun scenariu pentru aderare, europarlamentarul a spus că cel mai bine ar fi dacă un vot ar avea loc în iunie, iar aderarea în partea a doua a anului.

„Suedezii ne-au spus că ei sunt dispuşi să facă un nou vot dar în momentul de faţă nu există majoritatea dorită. Avem însă un dead-line fixat, alegerile pentru PE din 2024. Dacă nu se produc evoluţii va fi complicat să mai sperăm să aderăm la Spaţiul Schengen”, a spus Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD a menţionat că, „pentru a avea un vot pentru aderarea României în spaţiul Schengen trebuie ca în mai multe reuniuni consecutive ale JAI şi la reuniunile tehnice ca această temă a aderării să fie discutată, ori acum nu se întâmplă acest lucru acesta”. Negrescu a arătat că „anul trecut ca să se întâmple acel vot din decembrie, au fost două sau trei discuţii tehnice”.

„Dacă acum nu se întâmplă nimic, în toamnă va fi foarte dificil, oricine va fi la guvernare, să mişte acest subiect”, a completat eurodeputatul.

România are nevoie de o nouă abordare

Despre strategia României pe acest subiect, Victor Negrescu a arătat că „au fost o serie de contacte, şi MAE mai ales, cu discuţii cu oficiali europeni şi cu statele membre”.

„Am spus recent că poate ne trebuie o nouă abordare, o nouă strategie, să ridicăm miza jocului, să arătăm că blocarea aderării României a Schengen înseamnă un blocaj pentru tot ceea ce se întâmplă la nivel european, să arătăm mizele. (…)

Foarte concret, trebuie să fim în spaţiul public european şi în presa europeană. Noi în PE avem peste două săptămâni în Comisia pentru petiţii, o dezbatere cu privire la o petiţie iniţiată de români, că acel veto a fost ilegal. Urmează să organizăm o misiune a PE în România în partea a doua a anului, este o informaţie primită chiar acum, comisia de afaceri instituţionale.

Am iniţiat un raport al PE pentru a invalida acel veto, deci sunt multe mijloace prin care să menţinem acest subiect sus pe agenda europeană, să încercăm pe toate canalele să arătăm că acest veto blochează proiectul european şi de ce nu, că acest guvern de dreapta din Austria izolează țara şi trebuie să îşi revizuiască comportamentul. Trebuie să lucrăm pe toate palierele, pe toate planurile, mult mai clar, mult mai precis dacă vrem să ajungem la un rezultat palpabil. Altfel doar ne plângem”, a spus Victor Negrescu.

El a arătat că Croaţia a negociat pe acest subiect al Schengen.

„Fie că vrem sau nu vrem, noi depindem de votul Austriei şi al Olandei, pentru că suntem asociaţi cu Bulgaria, şi trebuie să avem o negociere fie directă, dacă suntem capabili, dacă nu moderată fie de Comisia Europeană, fie de statele influente, Germania şi Franţa în mod special. Nu putem aştepta ca de la sine acei lideri politici să îşi revizuiască comportamentul, pentru că nu se va întâmpla”, a declarat Negrescu, potrivit news.ro.