Senatul a adoptat o nouă propunere legislativă: Cel mult zece persoane înregistrate la aceeași adresă

Senatul României a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgneță OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane. Scopul ei este îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţă a persoanelor, a datelor înregistrate în Registrul de Evidenţă a Persoanelor şi crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.

Au fost înregistrate 64 de voturi PRO, 12 voturi CONTRA şi 19 abţineri. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice. Persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”, scrie în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari social-democrați.

Anunțu  pentru românii care NU locuiesc la adresa din buletin

Vă amintim că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a venit în ajutorul românilor care beneficiază de cardurile de energie cu o serie de răspunsuri la întrebările la care se gândesc majoritatea beneficiarilor.

De exemplu, „Ce ar trebui să facă titularul cardului de energie care are domiciliul înscris pe cardul de energie diferit de domiciliul înscris pe factura la energie?” și „Ce ar trebui să facă românii dacă locul de consum de pe factura de energie este diferit de domiciliul titularului înscris pe cardul de energie?”

În aceste situații, dacă adresa de pe cardul de energie și adresa de pe factura de energie sunt diferite, nu se poate efectua plata, nefiind îndeplinite condițiile legale.

Dacă beneficiarul dorește să efectueze plata la adresa menționată pe factura de energie, trebuie să își clarifice situația locativă prin stabilirea reședinței la adresa pe care o dorește și ulterior va fi realizată verificarea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum. În funcție de rezultatele verificărilor se va emite cardul de energie pentru noul loc de consum, dar plățile pot fi realizate începând cu tranșa a doua.

De altfel, dacă titularul cardului de energie locuiește în chirie la o adresă care nu este aceeași cu adresa care este înscrisă pe cardul de energie și care este adresa de domiciliu din cartea sa de identitate, trebuie să își soluționeze situația locativă prin stabilirea reședinței conform situației de fapt.

Ulterior, stabilirii reședinței la adresa unde locuiește efectiv cu chirie, vor fi realizate verificările privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum. În funcție de rezultatele verificărilor se va emite card pentru noul loc de consum, dar plățile pot fi realizate începând cu tranșa a doua.