Pentru al șaselea an consecutiv, Real Madrid își menține titulatura de cel mai mare club de fotbal, urmat de FC Barcelona și Manchester United. În pofida performanței modeste din ultimul sezon, încasările madrilenilor le depășesc cu 41 de milioane de euro pe cele ale catalanilor.
”În următoarea ediție a Money League, încasările Barcei ar trebui să depășească 400 de milioane de euro. Clubul tocmai a încheiat un parteneriat care vizează publicitatea pe tricouri pe mai mulți ani (sponsorul este Qatar Fundation, o companie non- profit ce se dedică educației și cercetării științifice în Orientul Mijlociu n.red), asigurându-și astfel încasări de minimum 165 de milioane de euro pe durata întregului contract (30 de milioane de euro annual n.red), ceea ce reprezintă un nou record mondial.
Ne așteptăm, ca în următorii ani, bătălia pentru locul întâi în Money League să se dea între cele două supercluburi ale Spaniei”, spune Dan Jones, partener Sports Business Group Deloitte.
Manchester City a înregistrat cea mai mare creștere anul acesta în Money League, ajungând direct pe poziția a 11a de pe 20. Clubul britanic a înregistrat cele mai mari încasări din totdeauna, ajungând la 153 de milioane de euro, în creștere cu 44% față de sezonul trecut.
”În pofida dificultăților economice nu vom fi surprinși să vedem la următoarea ediție că încasările vor fi crescut din nou, dat fiind faptul că aranjamentele internaționale, respective niște parteneriate de sponsorizare foarte puternice vor întări veniturile cluburilor englezești pe viitor”, spune Paul Rawnsley, director Sports Business Group Deloitte.
Anul acesta, toate cele 20 de cluburi prezente în Money League fac parte din primele cinci cele mai mari campionate europene. Anglia este prezentă în top cu șapte echipe, Germania și Italia cu câte patru cluburi, Spania cu trei și Franța cu două. De-a lungul ultimilor zece de ani, echipele prezente anul acesta în Money League au câștigat 43 de titluri din 50 de competiții desfășurate în țările în care activează.