Noul Terminal Schengen de la Timişoara este doar unul dintre obiectivele importante ale Ministerului Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat asigurări că noul terminal Schengen de la Timişoara este doar unul dintre obiectivele importante de dezvoltare gestionate de către Executiv. Urmează modernizarea liniei de cale ferată care va conecta Gara de Est din Timişoara cu acest terminal și cu aeroportul.

Proiectul va include și construcția unui nou sector de cale ferată dublă și electrificată. Gara de Nord se află în plin proces de modernizare. PNRR-ul asigură modernizarea căii ferate de la Caransebeș la Lugoș, Timişoara și Arad.

În această vară, se va deschide circulația pe centura de sud a orașului. S-ar putea să se semneze contractul pentru Centura de Vest a orașului. La aceste obiective de infrastructură se va adăuga construcția autostrăzii Timişoara – Moravița, proiect care va fi lansat în licitație până la sfârșitul acestui an.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor celor prezenţi astăzi aici, într-un număr atât de mare, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Timişoara. Suntem aici pentru a ne bucura împreună pentru Timişoara, dar mai ales a ne bucura pentru România. Două zile ne mai despart de binemeritata aderarea ţării noastre în familia statelor Schengen.

O aderare care va aduce de la sine un acces mai facil pentru cetăţenii români în ţările membre Schengen, o aderare pe care ne-o dorim în totalitate finalizată, inclusiv cu frontierele terestre, până la sfârşitul acestui an. De aceea, deschiderea acestui nou terminal aeroportuar este dovada că România ştie să materializeze proiecte concrete din bani europeni.

Este dovada că România ştie să construiască la standarde europene şi este dovada că avem viziunea şi avem capacitatea să asigurăm facilităţi pentru pasageri la cele mai înalte standarde de siguranţă şi confort”, a spus, vineri, ministrul Transporturilor și Infrastructuri în timpul conferinței de presă care a avut loc la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timişoara.

România ar putea realiza ceva la fel de important ca și acum 20 de ani

Își dorește ca întreaga clasă politică din România să fie unită pentru proiectul Schengen, similar cu unitatea manifestată în timpul aderării la NATO. Au trecut 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Sorin Grindeanu speră că el și colegii lui vor scrie o nouă pagină în istoria țării. A apelat la lăsarea deoparte a bătăliilor politice și a diviziunilor politice pentru a atinge acest obiectiv comun.

„Vă mărturisesc că abia aştept ca la următoarea mea plecare de acasă spre Bucureşti sau spre alte destinaţii Schengen, să fiu pasager al acestui terminal nou. A crescut sub ochii mei, sub ochii noştri, zi de zi în ultimul an şi trebuie să vă mărturisesc că mă simt împlinit să-l văd astăzi finalizat.

Timişoara are acum un aeroport aşa cum merită şi care îi reconfirmă meritele de a se număra în topul oraşelor europene. În doar un an, numărul celor care vor beneficia de acest terminal va putea ajunge la trei milioane de călători, o creştere de aproximativ 50% faţă de ceea ce avem acum”, a adăugat ministrul Transporturilor și Infrastructurii.