Evolutiile de ultima ora de pe piata PC-urilor sunt tot mai spectaculoase. In ultimii ani, firmele romanesti producatoare de computere au devenit adevarati giganti locali, reusind sa imparta in mod egal segmentele din piata cu „brand-name-urile” celor de la Compaq, HP, Toshiba etc. Insa balanta se apleaca decisiv in favoarea brandurilor straine, atunci cand vine vorba de valoarea tranzactiilor incheiate.
Cel mai mare producator de PC-uri din Polonia vinde anual, de
unul singur, 150.000 de sisteme. Conform celor mai optimiste estimari, in Romania, de-abia in 2003 se vor vinde anual 250.000 de unitati cu totul.
Saracia isi spune cuvantul si in domeniul IT. Romania este codasa Europei de Est cand vine vorba de cheltuielile in acest domeniu, care nu depasesc sapte Euro pe cap de locuitor, unde pana si in Bulgaria se cheltuiesc 13 Euro pe cap de locuitor. Mai concret, compania Roland Berger & Partner SRL a realizat un studiu comparativ intre tarile foste comuniste din Europa de Est, fara a pune la socoteala Polonia. Astfel, Romania are in acest moment cea mai slaba rata de penetrare a computerelor personale. Daca Cehia are 138 la o mie de locuitori, Slovacia 86 si Ungaria 113, Romania nu se poate mandri decat cu 25 de sisteme la mia de locuitori.
In ciuda acestui aspect, lupta dintre local brand-uri si producatorii straini pe piata romaneasca este mai evidenta ca niciodata. Insa balanta inclina intotdeauna in favoarea brand-urilor straine, obisnuite ale licitatiilor la care vand dintr-un foc un numar consistent de sisteme, ingrosand astfel si conturile in timp ce producatorii locali se multumesc sa vanda direct prin magazinele proprii, asteptand aceeasi scanteie ca si in Polonia si uneori mai ciupind pe la cate o licitatie de proportii reduse.
Consacrarea pietei a venit de-abia in 1998
Astfel, daca in anii ‘92 – ‘93 brand-name-urile detineau numai 10% din piata, ele au ajuns sa detina in prezent 49%, detinand suprematia la valoarea tanzactiilor. In acei ani, prezenta numelor de marca pe piata de computere romaneasca era una neconcludenta, majoritatea acestora facandu-si simtita prezenta pe piata numai pentru a face loc pentru ce avea sa urmeze. Pe vremea aceea, nivelul cererii fiind ridicol de mic pentru a avea vreo semnificatie comerciala pentru ele, compensatia venind din nivelul ridicat al pretului unui computer de marca, de aproximativ 2.000 USD pe bucata. Putini erau aceia care stiau, la vremea aceea, ce este acela un computer. Profitand de nestiinta romanilor, au inceput sa apara firme ce vindeau computere „no-name” asamblate pe „vapor”, cu piese importate din tarile asiatice la preturi mult sub cele ale brand-name-urilor. Cum diferenta de pret evidenta nu putea fi pusa la indoiala, majoritatea cumparatorilor optau pentru astfel de computere, avand sa constate mai apoi, pe propria piele, ca service-ul si garantia asigurata nu erau decat sloganuri care ajutau comerciantii sa isi vanda marfa. Conform studiilor IDC, in 1994 nu s-au vandut, in Romania, decat 36.000 de unitati, abia in 1998 numarul acestora dublandu-se.
Incepand cu acel an, piata a inregistrat o puternica crestere, oferita in special de nevoia de informatizare a companiilor ce doreau o eficientizare a activitatii comerciale, dar si aparitia unor licitatii guvernamentale extrem de importante. Este adevarat ca si piata utilizatorilor casnici s-a conturat, insa nu reprezinta o forta care sa combata afacerile oferite de inteprinderile mari sau de stat.
Licitatiile de stat, atractia brand-urilor
Odata cu aparitia marilor licitatii guvernamentale, piata a luat un curs normal, segmentandu-se in mai multe categorii, prima fiind reprezentata de aceea a licitatiilor unde sunt acceptate, in principu, numai brand-name-uri, a doua asa-zisa piata Small office – Home office (SoHo) reprezentand firmele mici sau utilizatorii casnici.
Cum este de inteles, adevaratele afaceri se incheie la nivel „guvernamental”, acolo unde o licitatie castigata poate aduce banii necesari si locul fruntas in top unei companii castigatoare, plus un an asigurat de munca pentru implementare. Mai mult, odata castigata licitatia, compania mai castiga bani si din service sau administrare. Este de inteles lupta acerba dintre brand-name-uri pentru castigarea unei licitatii de acest gen. De exemplu, pentru Hewlett-Packard, un obisnuit castigator al licitatiilor guvernamentale, anul 1998 a insemnat o „gaura” de 500 de sisteme, fata de 1997, din cauza pierderii licitatiei organizate de Ministerul Finantelor. Atunci, licitatia a fost castigata de IBM, care a vandut dintr-un foc 16.000 de PC-uri, doborand astfel topurile fara menajamente. In 2000 a fost randul companiei Compaq
sa-si etaleze brand-urile in licitatia castigata pentru informatizarea Casei Asigurarilor de Stat, de unde conturile companiei s-au mai rotunjit cu 100 milioane USD.
Si parca pentru a face in ciuda asamblorilor locali, si companiile de marca au inceput de ceva vreme sa se arate interesate de piata SoHo. Primul pas in aceasta directie a fost facut de Compaq care, copiind razboiul preturilor incheiat cu ceva ani in urma in Occident, l-a reeditat pe piata romaneasca. Astfel, un sistem Compaq pentru acasa a ajuns sa coste numai 900 USD, devenind accesibil oricarui utilizator.
O bula de aer a venit in intampinarea producatorilor locali, prin eliminarea taxelor vamale pentru importul de componente, dar si o spectaculoasa scadere a preturilor acestora pe piata mondiala. Producatori locali, inghesuiti intr-o oarecare masura de ofertele brand-urilor, au lasat la randul lor din pret, refuzand sa piarda partile detinute pe piata SoHo. Insa acestia nu fac cei mai multi bani din vanzarea de sisteme, ci din distributia de consumabile si componente, fiecare in parte dezvoltand o retea de dealeri bine pusa la punct in toata tara, ce reprezinta un puternic atu in lupta cu brand-urile. Un exemplu il reprezinta una dintre cele mai importante companii producatoare de PC-uri pe plan local, Flamingo Computers. Conform propriilor declaratii, desi si-a marit productia de PC-uri de la 500 in 1994 la 5.000 anul trecut, Flamingo castiga 70% din venituri din distributie.
Normele UE au ridicat piata PC-urilor
Cum noile norme impuse de Uniunea Europeana obliga guvernul sa dezvolte o societate informationala, probabil ca situatia din acest moment se va pastra vreme indelungata, in top mentinandu-se doar companiile care vor castiga licitatiile organizate de stat, deci brand-urile. Desi cativa producatori locali dispun acum, in oarecare masura, de resurse financiare pentru a participa la o astfel de licitatie, lipsa de orientare catre aceasta forma de castig ii tine inca departe de avantajele oferite de un brand-name in astfel de situatii. Strategia, producatorilor locali fiind bazata, in general, pe vanzare directa, nu are puterea fizica de a sustine un proiect de anvergura. In plus, brand-urile pot veni, multumita pozitiei financiare consacrate, cu oferte substantiale de finantare, pe cand un producator local nu poate oferi decat un pret mai mic cu 5 – 10%, comparativ cu al brand-urilor, dar in nici un caz nu poate accepta un termen de plata de cinci ani.
Pentru licitatiile de o anvergura mai mica, unde in general participa producatori locali, concurenta este atat de mare incat, de cele mai multe ori, se merge cu pret de dumping, singura cale de castig provenind din service-ul sau administrarea pe care compania se obliga sa le asigure. Acesta este motivul pentru care majoritatea companiilor locale prefera sa se tina departe de licitatii. Singura exceptie o reprezinta firma Comrace, care a si stabilit cateva recorduri, in 1998 fiind chiar pe primul loc in topul vanzarilor, cu 7.871 de sisteme, in valoare de 8,07 milioane USD. In rest, insa, suprematia in aproape toti ceilalti ani a fost lasata in grija brand-urilor, din care un obisnuit al locului intai l-a reprezentat Compaq.
Si cum numarul companiilor locale producatoare de PC-uri a ramas constant din 1993, la acelasi numar de 1.200, este semnul cel mai clar ca segmentul local brand-urilor nu poate mai mult, dar nici nu renunta la ce poate.r
In fine, statisticile pentru viitor sunt destul de optimiste, specialistii sustinand ca piata computerelor din Romania va inregistra o crestere de 11,2% pana in anul 2003, insa suntem la o distanta ca de la pamant la luna cu cheltuielile pe cap de locuitor pentru IT, in comparatie cu statele civilizate, cum ar fi de exemplu Canada, unde se cheltuiesc aproximativ 2.300 USD pe cap de locuitor in acest domeniu.r
Lupta declansata intre producatorii locali de computere si brand-name-uri pare sa incline pentru moment in favoarea barand-name-urilor, insa aceasta situatie se poate rasturna oricand. Mai ales ca din peisajul local-brand-urilor, compania Flamingo deja si-a extins aria de activitate in mai multe tari din Europa de Est precum Croatia, Bulgaria, Ucraina, etc, forta acestei companii devenind din ce in ce mai evidenta. Probabil ca o mica neatentie din partea brand-name-urilor poate schimba radical situatia in favoarea companiilor locale ce stapanesc o forta financiara tot mai consistentaz de la an la an. tr