BERBEC

Este Paștele Blajinilor. Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sociale sunt, însă, bine aspectate. Este bine sa-ti vezi de treburile tale, fara prea multe proiecte de viitor și cheltuieli însemnate. 

TAUR 

Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni. Acasă. Bioritmul este defavorabil, dublu critic fizic şi intelectual şi cu emoţionalul la negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. Venus, planeta ta protectoare, afectată, indica o indiscretie, sau chiar o tradare. Iartă dar să nu uiţi. Crede in fortele tale si in ajutorul celor ce te privesc drept in ochi. Decat o mie de prieteni de interes, mai bine unul singur de incredere. 

GEMENI

Trebuie să stai, ca muntele sfânt Kogaionon, nemişcat, în spaţiu, timp şi gând. Contemplează, configurează, meditează… Stai în Panteonul tău, dispreţuitor, nemuritor şi superior, adică stai bine-merçi comod şi relaxat pe o canapea în fața tv. Acasă. Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău arată că preocuparea ta majoră este să menţii o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitatilor tale, pentru ca s-ar putea sa produci deceptii nemeritate. 

RAC 

Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Ceva se întâmplă – mare atenţie la informațiile de pe net. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent – totul este bine, aproape bine! Evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, curentul şi datoriile noi. Evită, în special, în a doua parte a zilei, promisiunile, angajamentele, sau cererea de bani, cu împrumut. 

LEU

De Paștele Blajinilor, Karma, legea acţiunii şi a reacţiunii spirituale, funcţionează de multe ori derizoriu şi cu întârziere. Nu că ar fi ceva de capul karmei, înţelepţii tibetani, cei adevăraţi, spun că este o explicație pentru prostime, o particularizare dintr-o regulă mult mai cuprinzătoare, de ei ştiută. Mai curând, în ziua de astăzi, se răsfrâng ecouri ale acţiunilor, gesturilor şi gândurilor tale din trecut. În general ai o atitudine defensivă şi cauţi anturajul prietenilor noi, pe net, în încercarea de schimbare. 

FECIOARĂ

Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia  lucrurile mai uşor, aproape în glumă, este Paștele Blajinilor, o zi bună. Amână orice ai de făcut până după amiază când configuraţia stelelor îţi este mai favorabilă. 

BALANŢĂ 

Dincolo de imagini și cuvinte se afla sensulul ascuns al lucrurilor. Descifreaza scopurile reale ale celor din anturajul tau si vei fi foarte popular, daca le vei spune ceea ce doresc să audă. Acasă. Este o zi liniştită, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace materiale cât şi în trăiri existenţiale. Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi.

SCORPION

Zi dedicată in special rezolvarii problemelor personale. Acasă, de Paștele Blajinilor. Dragostea este bine aspectata. Nu neglija problemele care tin de sanatate, chiar daca este vorba de o banala indispozitie. In general evita sa te simti coplesit de oboseala. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează convenabil, te descurci, acasă. 

SĂGETĂTOR 

În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu mai mulţi oameni, pe FB. Nu da ocazia formării unor opinii colective. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, sau de o proprietate. Eşti la mijlocul micii mari vacanţe de coronavirus şi te gândeşti că se apropie vara cu vacanţele şi stelele din nou sunt favorabile călătoriilor şi distracţiilor, vai, aşa de plăcute dar care consumă aşa de mult timp. Bine şi în siguranţă, acasă. Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales ţie însuţi!

CAPRICORN 

Lucruri aproape fără importanță, detalii cotidiene iti pot arata ca ești un norocos si un rasfatat al cursei vietii. Domeniile avantajate de stele sunt astazi cele legate de partenerul de viata. Fa-i un mic cadou, asa, fara nici un motiv aparent! Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci compromisuri costisitoare. Ascultă, însă, cu atenţie. Astăzi este ziua concesiilor.  Nu, nu sunt cedări în faţa altora – cum este definit termenul. Uită-te în sufletul tău! Îţi place ce simţi? Rememorează visurile tale secrete! 

VĂRSĂTOR

Evenimente sociale şi/sau din sfera culturii şi a artei. Este Paștele Blajinilor. Acasă. Tu ai, insa, tendinţa sa vorbesti mai mult, sa cauti solutii la problemele si incertitudinile tale. Pe de altă parte perioada este lovită de inconsistenţă, dar, cu un Mercur favorabil eşti mai sensibil la comunicare şi mai abil în analiză şi sinteză. Lucrurile îţi par mai serioase decât de obicei şi ai un dar special să punctezi exact ceea ce trebuie şi când trebuie şi să asculţi cu atenţie. 

PEŞTI 

O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei, chiar dacă este vacanţă cu domiciliul forțat. Discuţii, în general sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Cu oamenii te descurci astăzi ceva mai bine. Dar nu arunca cu banii, nu cheltui ca să te simţi important! Ţine cu dinţii de bani! Nu fi generos cu cine nu trebuie! Nu da bani cu împrumut! Fii ferm!